Poliţistul acuzat că s-a masturbat în Iulius Mall este anchetat de procurori. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a transmis să acest caz a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj întrucât persoana acuzată are calitatea de poliţist. Procurorii trebuie să stabilească dacă sesizarea se confirmă şi dacă există suficiente probe, potrivit Portal CJ.
Bărbatul este subcomisar de politie în cadrul “SCCO Satu Mare”. Incidentul reclamat ar fi avut loc într-o cabină de probă a magazinului Bershka.
Poliţistul acuzat că s-a masturbat în Iulius Mall – Ce spune Poliţia
“La data de 12 februarie a.c., am fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, care se afla într-un magazin dintr-un complex comercial din Cluj-Napoca, ar fi avut un comportament indecent în cabina de probă. Acesta ar fi fost observat de o persoană care se afla în zonă şi care a anunţat agentul de securitate al magazinului. Acesta din urmă a intrat în cabină şi nu ar fi observat ceva în neregulă, însă a alertat organele de poliţie pentru investigaţii şi stabilirea veridicităţii celor sesizate.
O patrulă din cadrul Sectiei 3 Poliţie a mers la faţa locului, l-a preluat pe bărbat şi au întocmit un proces-verbal cu aspectele sesizate. Documentul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru continuarea verificărilor, întrucât bărbatul are calitatea de poliţist”, a transmis IPJ Cluj.
Dar de ce nu scrieți ca în alte cazuri despre cine este vorba?. Așteptăm răspuns !!!
Concluziile procurorilor tipic românești pot fi:
1. Fapta nu există
2. Fapta s-a prescris
3. Să-i fie de bine.
Alegeți-vă fiecare ce vă convine. Maximum îi dau o amendă pentru tulburarea liniștii.
Da ce vrei sa faca,sa-l puna pe rug?
La cata laba ai facut ,tu ar trebuii sa taci.
Eu nu vreau nimica stimabile. Cât și cum e treaba fiecăruia dar nu fă în public! Nu cred că era chiar așa de urjent. În postarea de adineaori glumeam. E caraghios oricum. Culmea ar fi să ajungă pe mâna Parchetului Militar pentru vorba lui fane …
A! Era să uit. Dacă e de la crima organizată poate va spune că lucra sub acoperire. Cine știe? ?
Atata agitatie pt o fututa de laba,parca suntem pe vremea inchizitiei.
Un procuror este intrebat: ce anchetezi…crima,mafie,trafic,coruptie?
Procuror: o laba.
Da dar politistul asta poarta arma nu ? Cum naiba trece psihologicul ?
Trebuia să meargă la un cămin studențesc.
Cum trece examenul psihologic???? Cu șpagă că și celelalte examene. Din păcate mulți dintre polițiști sunt incompetenți și au ajuns în poliție cu șpagă.