20 de pompieri militari, 3 pompieri voluntari, cu 4 autospeciale au lucrat mai bine de 6 ore pentru stingerea unui incendiu, în localitatea Ciuperceni, din județul Satu Mare.
În cursul acestei nopţi, la ora 04:08, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o construcţie situată la ieşirea din localitatea Ciuperceni spre Livada. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu trei autospeciale de stingere a incendiilor şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Agriş cu autospeciala din dotare.
La sosirea forţelor profesioniste, incendiul se manifesta cu flacără violentă la întreg acoperişul, pe o suprafaţă de aproximativ 800 mp şi cu degajări mari de fum. Intervenţia pompierilor a fost dificilă şi de lungă durată. Pentru gestionarea evenimentului, de la momentul începerii intervenţiei şi până la momentul lichidării consecinţelor acestuia, forţele de intervenţie au lucrat timp de 6 ore. Dificultatea intervenţiei a fost dată, în special, de compartimentarea construcţiei, care nu permitea pătrunderea în încăperi decât cu ajutorul scărilor din dotarea autospecialelor, dar şi din cauza degajărilor mari de fum şi a multiplelor focare de incendiu.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. În urma incendiului au ars: acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 800 mp şi elementele combustibile din structura acestuia (corni, grinzi) şi s-au degradat 37 de geamuri termopan, 2 uşi termopan, elemente de mobilier, documete şi acte.