Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Incendiul de la Penitenciarul Satu Mare: Trei deținuți, acuzați de omor calificat

Biroul de Informare şi Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, este abilitat să comunice următoarele:

Prin ordonanța din 30.03.2020, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus punerea în mişcare a acțiunii penale față de inculpații L.P.K., H.F.F şi M.O.D., pentru săvârşirea de către fiecare a infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 188 al.1 C.pen. şi art. 189 a1.1 lit.f C.pen. cu aplic. art. 41 alin.1 C.pen.

În fapt, din probele administrate – cercetare la fața locului, proces verbal de constatare, raport de constatare preliminară, declarații martori, imagini audio –  a rezultat că în seara de 18.03.2020, în jurul orei 20.00, inculpații L.P.K., H.F.F şi M.O.D, pe fondul unor nemulțumiri legate de limitarea unor drepturi ca urmare a instituirii stării de urgență prin Decretul prezidențial 195/16.03.2020, au blocat cu mai multe saltele uşa de acces a încăperii E4.1 de la etajul IV al Penitenciarului Satu-Mare, saltele pe care le-an incendiat.

Deşi incendiul nu a avut propagate, datorită arderii mocnite a saltelelor, s-a degajat o cantitate mare de turn care a pătruns în baia încăperii E4.1. unde s-au refugiat numiții C. M., H. M., H. C., L. B., M.L.L., V. R. N. şi V. M., L. P. K., H.F.F. şi M. O. D.. Cu toate că în baia încăperii E4.1, cei 10 deținuți au deschis geamul de aerisire şi au închis uşa de acces, până la intervenția agenților de penitenciar care au stins  focul,  din cauza fumului dens, a rezultat decesul numiților H. M., V. M. şi M.L.

Potrivit rapoartelor de constatare preliminare, moartea numiților H.M., V. M. și M. L. a fost violentă și s-a produs în data de 18.03.2020, cauza fiind intoxicația acută cu monoxid de carbon.

Prin referatul din 02.04.2020 Parchetul de pe lângă tribunalul Satu Mare a propus arestarea inculpaților L.P.K., H.F.F și M.O.D. În urma propunerii judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus luarea măsurii arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile față de inculpații L.P.K., H.F.F și M.O.D.

La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare – Serviciul de Investigații Criminale.

Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție.

Sursa: Comunicat de presă Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare


2 comentarii

  1. romanes Răspunde

    Mizerii de tigani. 🤮

  2. unu Răspunde

    are rost un articol??/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.