Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

ATENȚIE! Restricții de 1 Mai. Poliția: Sătmărenii să își facă grătarul acasă

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare transmite cetățenilor că deși mâine este 1 Mai, care pe lângă faptul că reprezintă Ziua Internaţională a Muncii este şi o zi marcată prin ieşiri la iarbă verde, grătare şi petreceri, anul acesta cu toții va trebui să o abordăm diferit, prin respectarea Ordonanțelor Militare în vigoare, prin păstrarea distanței sociale și în principal, să rămânem acasă.

Astfel, polițiștii sătmăreni recomandă cetățenilor să păstreze distanțarea socială, să evite aglomerațiile, să nu transforme aceste zile în curse pentru cumpărături. De asemenea să respecte indicațiile din magazine și să păstreze distanța în interiorul acestora, să respecte orarul de deplasare și să aibă fiecare cetățean grijă de sănătatea lui.

Informăm cetățenii că ieșirile la iarbă verde sunt interzise astfel că îi îndemnăm să își facă grătarul acasă, cu atât mai mult cu cât prognoza meteo nu se arată prietenoasă în zona noastră, în următoarele zile.

Cei aproape 500 de polițiști, alături de care vor acționa jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali vor fi în stradă în perioada 1 – 3 mai a.c., și sunt pregătiți să intervină prompt pentru siguranța cetățenilor, acolo unde se constată încălcări ale normelor de convieţuire socială sau a prevederilor Ordonanţelor Militare!

Nu se va arăta nicio toleranţă faţă de cei care nu înţeleg să respecte efortul colectiv în reducerea numărului de îmbolnăviri cauzate de COVID-19, faţă de persoanele care cu bună ştiinţă nu vor înţelege că de această dată vom sărbatori acasă, doar în familie.

În toată această perioadă, se acționează cu efective mărite. Alături de structurile de ordine publică și poliție rutieră, echipele de luptători ai structurii de Acțiuni Speciale și ai Jandarmeriei se vor afla în stradă, pentru un răspuns prompt în ceea ce înseamnă asigurarea ordinii și liniștii publice.

Sursa: IPJ Satu Mare

43 comentarii

  1. bla Răspunde

    Poliția Satu Mare: Grătarul îl facem acasă. Noi: sa aveti pofta mare

    • bla Răspunde

      Sotia are timp sa mearga unde vrea ea si cu cine vrea ea, gelosilor . Dar nu va pleca nicaieri la “gratar” pt ca noi respectam regurile. Am zis doar ce se intampla. Nu am mentionat ca iesim undeva. Dar a aparut barbatu asta cu nick name de creTina Turner si castravecior in fund si se caca pe el. X-ulescu , toti stiu ca esti bulangiu si ca te mananca. Nu am cuvinte pt tine, esti doar o molie frustrata. Vela, aveti drone? Pe cine reprezentati si cati sunteti? Cate drone aveti si din ce bani le-ati achizitionat?

      • ... Răspunde

        Simplu. Nu înțelegi? Internele ne apără de noi înșiși! Și noi, copii tembeli ce suntem nu prețuim asta! Să ne fie rușinică!

      • Bla-Bla Răspunde

        Din ce bani?Din bani spălati!Sau prespălati!E greu de ghicit?Sper că n-ai crezut că sunt achizitii publice?

  2. bla Răspunde

    era sa uit. Probabil parlamentarii vor face gratare prin parcuri , cu amantele

    • X-ulescu Răspunde

      De ce spui asta?
      Te-a anunțat nevasta, că o să iasă pe întâi, la cumpărături cu vreo prietenă?

      • Satmarean Răspunde

        Mucles . În curte și în șoaptă, fără gălăgie și boxe !!!

        • Vela Răspunde

          Avem drone și cei care vor încălca Ordonanțele militare vor fi aspru sancționați. Așadar, dragi cetățeni rog imperios respectați regulile !!!

          • ...

            Eu propun să punem deoparte o porție-două și pentru militzieni.

          • creTina Turner

            Pana nu va moare unu’ din familie nu va potoliti. Dupa aia puteti sa postati pe orice site-uri ca nimeni nu o sa va ia in seama. Sa vezi atunci bascalie si cat de neputinciosi si nimici sunteti. Nu-i problema ca mori tu ignorantule, problema mare este ca moare un OM apropiat si drag. Si tu ramai ca un prost si nu intelegi de ce ti s-a intamplat tocmai tie TRAGEDIA!

          • Vela2 clonă

            Eu sper să pună deoparte Dumnezeu pentru acesti Militzisti câte o portie!Sau chiar două!Bineinteles cu metastază!Si dacă se poate faza IV terminală!Sau faza V gata terminată!

      • creTina Turner Răspunde

        Da da, l-a anuntat nevasta-ta ca o sa iasa la cumparaturi pe intâi cu o prietena. Desi ma indoiesc ca vor face mare “shopping” , nu stiu de ce, da am asa o impresie ca nevasta-ta este o baba.

        • bla Răspunde

          creTina Turner hotaraste-te. E baba sau nu? Tu esti barbat(pe jumate), aia stim cu totii. De cand aveti voi treaba cu cine se fwte sotia? Sa se fwta ca eu am fwtut-o destul .Va cacati pe voi

    • bla Răspunde

      Si ca sa va demonstrez cat de ipocriti sunteti unii, titlul s-a numit asa: Poliția Satu Mare: Grătarul îl facem acasă . Dar l-a schimbat moderatorul. V-ati agitat degeaba unii

  3. Altu Răspunde

    Eu donez mici la toți parlamentarii cu urarea : Să vă stea în gât, nenorociților!

  4. x-ulescu Răspunde

    Kretina de Turner, ești patetică! După ce se termină covidofobia sunt curios în cât timp reluăm înjurăturile la adresa cadrelor medicale așa de mult aplaudate acum și dosarele telejustiționate la adresa lor. O săptămână sau două? Maurul și-a făcut treaba, maurul să plece.

    • creTina Turner Răspunde

      Esti troll rus sau esti doar un “IDIOT UTIL”. Cum sa injuri cadrele medicale? Apropo, de ce nu te duci tu de asistenta sa salvezi vieti cu riscul sa te contaminezi sau sa nu iti vezi copiii o luna sau… ma rog… sa mori?… nu este vorba ca ar fi mare paguba daca ai disparea… esti un nimic care se crede buricu’ Pamantului.

      • x-ulescu Răspunde

        Dacă recitești ce ai scris îți vei da seama că este exact cum am spus. Ești patetică. Și să nu-mi spui că nu ai avut clinciuri cu medicii sătmăreni că nu te cred.

      • x-ulescu Răspunde

        Ia nie paniemaiu pa ruski. Tî?

  5. creTina Turner Răspunde

    XSCULESCULE, sunt convins ca tu o sa-ti reiei atacurile asupra lui Werner din primul minut din 16 mai. Ai tu asa… o gena defecta(nu-i vina ta), te compatimesc cat de prost poti sa fi… treaba ta.

    • Altu Răspunde

      @cretinaTurner,nu degeaba ți-ai pus numele de cretină. Ori ești cretin ,ori cretină. Stai în casă până mucegaiesti, și asculta-l pe Sfântul Iohannis cum citește din Biblia lui Arafat. Iar despre marii eroi, își fac treaba pt care sunt plătiți. Ce,noi, dacă ne facem treaba la locul de muncă , suntem eroi? Ați uitat de felul cum sunteți tratați de sistemul nostru sanitar. Plicul să trăiască.

  6. creTina Turner Răspunde

    Esti un copil fara minte, ca sa nu spun de-a dreptu’ primitiv. Apropo de mucegai mai muce… tu habar nu ai pe ce lume traiesti mai parameciule. Cretin te-o putut face ma-ta mai puță…vorbeste la alta masa ca nu te-am intrebat…

    • creTina Turner Răspunde

      Scuze XSCULESCULE, nu tie ti-am raspuns ci la Altu… buricu Pamantului.

    • Altu Răspunde

      @cretino,la ce limbaj de mahalagioaica ai, ești ceva “asistenta” de doctor,care pt avantaje îi ridici moralul, utilizând aceași limbă cu,care îți verși cretinitatile pe aici.

      • ...?#@!....ățopi Răspunde

        Deh, se vrea crema societății.😱🤮

        • Covidnouaspe' Răspunde

          Poate ca vrea sa-ti dea o muuuuuu… ie, si tu nu intelegi… la cate semne de intrebare si de exclamatie ai in nikname, cred sincer ca nici tu nu sti cine esti. Poate oi fi un destept, da ma indoiesc…

          • ...?#@!....ățopi

            ????? N-am înțeles. Whatever. Dar cine sunt eu să te contrazic pe tine? Tu, mare somitate în m…..

  7. creTina Turner Răspunde

    Tu vorbesti de limbaj? Eu te-am abordat sau tu pe mine? Ti-am dat eu reply la postarea ta? Poate ar trebuii sa-m cer scuze ca te-am deranjat,dupa parerea ta. Dar poate ar trebui sa-ti ceri tu scuze, pentru contra imbecila pe care mi-ai pus-o. Macar asa pentru simplul fapt ca esti mult mai tanar decat mine. Scuze daca te-am jignit, hai ca am facut pasul pentru impacare. Si nu uita, STAI ACASA (daca ti la cei dragi)… Nu eu o spun, O spun cei mai destepti oameni de pe Pamant. Noapte buna!

    • comentator independent Răspunde

      Khm, khm. Dacă e să luăm cronologic exact dumneata te-ai legat de om, exact dumneata te-ai băgat în discuție și nu invers, ba mai mult ai făcut și niște remarci deplasate la (posibila) nevastă. Se poate verifica după ordinea comentariilor. Deci putem constata cu toții că porecla aleasă reflectă calitățile interlocutorului.

      • creTina Turner Răspunde

        Serios, ce analist “independent” esti? Cand observi ca eu “m-am bagat” dar nu observi ironia si batjocora lui X-sulescu. Ce rahat de observator “independent” esti cand tolerezi mistocariile la adresa unei situatii foarte grave? Despre ce vorbim aici? Despre indemn la nerespectarea Legilor? Uita-te mai jos daca am jignit pe cineva, mai mult decat o fac altii. Cat despre “observator independent” , lasa-i pe altii sa judece. Nu esti tu detinatorul ADEVARULUI SUPREM.

        • comentator independent Răspunde

          Deci situația dată consideri tu că îți dă dreptul să vorbești cum vorbești. Kretina de la ușa cortului. Apoi te miri că primești înapoi pe măsură. Nu îți dai seama și nu poți recunoaște pentru că este peste capacitățile tale mintale. Offf, off.

    • bla Răspunde

      mi-ai dat reply la a mea , poponarule zis si creTina Turner :))

      • creTina Turner Răspunde

        Unde ti-am dat reply tie dobitocule? Nici nu sunt interesat de persoana ta.Atata inteligenta nu ai sa vezi realitate. Uita-te mai bine imbecilulule daca eu te-am abordat. Asa cum sunt eu poponar asa sa nu vi se mai scoale niciodata imbecililor! Nici nu ma intereseaza parerea a 10 pitici mici impotenti, frustrati. Ma pis pe voi cu bolta SUVERAN NIMENI!

  8. Altu Răspunde

    @ doamna cretina,de unde știi ce vârstă am eu. Cu atât mai mult , dacă aveți o vârstă mai înaintată, limbajul folosit vă descalifică. Și cu deștepții pământului,lasati-ma, fiecare are o părere diferită despre virusul asta. Eu nu cred în el și e părerea mea. Eu nu îmi impun crezul, spun doar ce gândesc. Iar cadrele medicale să tacă, când au primit dublări, triplări de salarii au fost mulțumiți. Nu le convine situația, să-si dea demisia. Să renunțe la meserie și la privat cu ei pe salariile românești,nu occidentale cum le au acum.

    • Golf Răspunde

      @Altul, când o persoană recurge la atac personal este clar ce fel de caracter are și este de evitat coborârea la nivelul lor pentru că te bat cu experiența vastă pe care au acumulat-o.

      • Altu Răspunde

        @golf,ai dreptate așa este. Nu înțeleg de ce nu se poate comenta fără injurii. Fiecare are părerea sa,care dacă e corectă sau nu , numai Dumnezeu știe,sau nici chiar El. Îmi place cum unii știu identitate persoanelor din spatele comentariilor: vârstă,sex, etnie, situația financiară,etc. Iar după ce te înjură bine se și oftica dacă le răspunzi la fel. Comentăm aici să ne aflăm în treabă, oricum nu schimbăm nimic. Dar cu plictiseala asta și frustrările determinate de situația asta de război,mai refulăm și noi, să nu înnebunim. Dar se poate și cu un limbaj decent.

      • creTina Turner Răspunde

        Serios? Daca mi-ai vedea caracterul, ai face plecaciuni ca la Tutankamon, apropo, tu ce caracter ai, si totusi citeste mai sus ce atacuri am primit pt. postari cat de cat decente. In afara de X-sulescu, cu care am un show mai vechi, nu m-am legat de nimeni. Prostu asta de Altu a inteles gresit, cica l-am atacat… nici nu-s cufios de el. Pentru mine este un NIMENI.

  9. sergiu Răspunde

    creTina Turner e amantul lui X-ulescu. Sunt doi cu putza

  10. creTina Turner Răspunde

    Daca te bagi in troaca de porci, te mananca porcii… scuze, asa comentarii de doi bani nu am mai intalnit pe niciun site. Eu urmaresc de cativa ani buni ce aberatiI, ce greseli gramaticale, cati de… 2 LEI si 50 Bani isi dau cu parerea despre ORDINEA MONDIAL, despre economie, despre, derspre… adica despre… MARELE NIMIC. Eu ma retrag, dar nu o sa incetez sa citesc comentariile voastre, sa mai trag o tura de ras. Daca nu v-o educat mama, eu in nicun caz nu o sa va educ. Sunt sutedemii de oameni inteligenti in tara asta, care v-ar face praf si pulbere daca ati iesi din carapacea aia pe care v-a dat-o Dumnezeu. Da pe prosti… n-ai cum… asta este. Nu ma lupt cu morile de vant.

    • comentator independent Răspunde

      Mare educat ce ești! Ia recitește ce ai scris, tu mare comentator care nu greșește. Greșeli ca greșeși și dezacorduri. Vezi așchia în ochii celuilalt dar la tine este ditamai junglă! Dar în asentimentul tuturor cred că pot să-ți doresc un călduros LA REVEDERE! Să nici nu te întorci!🙏

  11. VARU Răspunde

    OK……le-am citit pe toate ….
    Dar asta …..Sa nu transforme aceste zile in curse pentru cumparaturi .
    IDIOATA RECOMANDARE ……voi ce ziceți ?

    • comentator independent Răspunde

      Stimați spectatori! Acestea a fost celebrul moment artistic în care fraierul a uitat sub ce nume a comentat! Săracul de el. Ia niște lecitină.

  12. cârcotaş Răspunde

    Interesant cum se pot răni orgolii în spaţiul virtual unde nimeni n-are detalii despre ceilalţi. Patologie nouă şi… mult exacerbată de statul acasă. Probabil că mulţi se certau face to face dar în lipsă de altceva….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.