La nivelul județului Satu Mare, în data de 6 august 2020, se află în carantină la domiciliu 147 de persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 89 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus. De asemenea, au fost testate 9831 persoane și au fost efectuate 13.943 teste.
În perioada 05.08.2020, ora 07:15 – 06.08.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1644 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP. Persoanele au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.
Până la data de 06.08.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 773 persoane.
La Urziceni, pe sensul de intrare în țară nu s-a prezentat nicio persoană care a revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus (altele decât țările exceptate de la măsura izolării/carantinării).
Până la data de 06.08.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 128 persoane.