Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Prefectura, apel la responsabilitate către sătmăreni: ,,O parte a populației nu respectă măsurile anti-COVID!”

În deschiderea ședinței de lucru de azi, 24 august 2020, cu reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne, prefectul Radu Bud a analizat acțiunile de verificare a modului în care s-au desfășurat evenimentele culturale organizate și cele private desfășurate în cursul săptămânii trecute, în special privind respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În urma analizei făcute, se constată că o parte a populației nu respectă măsurile minimale de protecție, ceea ce se reflectă în numărul în creștere a cazurilor confirmate cu virusul SARS-CoV-2.

Prefectul revine cu solicitarea către populație de a respecta cele trei reguli de bază: purtarea măștii de protecție, igiena și distanțarea socială – obligatorii pentru protejarea individuală.

Numărul testelor efectuate până în prezent în județul Satu Mare a ajuns la 18.202, fiind efectuate în medie peste 250 de teste pe zi.

Pentru următoarea săptămână, la punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni se va suplimenta personalul pentru derularea fluentă a traficului, atât pe fluxul de intrare, cât și pe cel de ieșire, odată cu reîntoarcerea cetățenilor români la muncă în străinătate.

În continuare, prefectul a solicitat efectivelor Ministerului Afacerilor Interne o prezență mai numeroasă în stradă și o frecvență crescută a acțiunilor, în special în zonele aglomerate.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare

5 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Mda. O mare paret sunteti voi politicienii, care ar trebui sa aratati exemplu. Dar nah ce sa faceti cu 2 neuroni care se cearta intre ei.

  2. Noi Răspunde

    Dar voi respectați cetățenii acestei țări care v-au pus în funcții cu salarii nesimțite? Lua-v-ar naiba de nenorociți de politicieni.

  3. anonymus Răspunde

    functionarii din prefectura i-au sporul de 30% ptr covid și politistii merg pe uscat sau free la tranta cu acelasi virus!!

  4. Adrian Cozma Răspunde

    Noi muncim pentru binele satmarenilor dar vad ca sunt destui carcotasi care tot comenteaza

  5. Prefectul Răspunde

    Mare atenție!!! Toți angajații MAI, (prefectura aparține de MAI) i-au sporuri pt perioada asta atipică. Nu știu dacă 30% dat și așa încasează o grămadă de bani nemunciți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.