Ultima actualizare: azi, 15:58
Locale

FOTO. Doi tineri din Libia, reținuți de polițiștii sătmăreni la frontiera cu Ungaria

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei au reținut doi tineri din Libia care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Duminică, 18 octombrie, în jurul orei 21.00, o patrulă a Poliției de Frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei – județul Satu Mare, aflată în misiune de supraveghere, a identificat doi cetățeni străini care nu își justificau prezența în zona de frontieră.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului P.F. Carei, unde, din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre doi cetățeni din Libia, în vârstă de 17, respectiv 18 ani, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pentru ca ulterior să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Drept urmare, cei doi sunt cercetați pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar la finalul cercetărilor vor fi dispuse măsuri legale în consecinţă.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.