Ultima actualizare: ieri, 22:11
Cinefilia

OSCAR 2013: “După dealuri” de Cristian Mungiu, propunerea României

Filmul “După dealuri” de Cristian Mungiu, dublu premiat în mai la Festivalul de Film de la Cannes, a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film străin. 

Potrivit unui comunicat al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), un juriu român format din Eugenia Vodă, critic de film şi realizator TV, Magda Mihăilescu, critic de film, Cristina Corciovescu, critic şi istoric de film, Mihai Chirilov, critic de film,director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania,Cluj, Dana Duma, critic de film, Dinu Tănase, director de imagine şi regizor, şi Eugen Atanasiu, critic de film, a ales, cu o majoritate de voturi, ca filmul lui Cristian Mungiu să reprezinte România la premiile Academiei de film americane pe 2012, ce vor fi decernate la începutul anului viitor. 

Premiat pentru scenariu şi pentru interpretare – un dublu trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur – la Cannes, filmul este scris şi regizat de Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran. 

“După dealuri” spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă. 

“După dealuri” are distribuitori în peste 30 de ţări şi îşi continuă traseul prin marile festivaluri ale lumii: Karlovy Vary, Sarajevo, Moscova, Florenţa, urmând ca în curând să fie prezentat la Toronto – în secţiunea Masters, New York Film Festival, AFI Fest Los Angeles, Buenos Aires şi multe altele. 

Filmul va fi proiectat la Bucureşti în avanpremieră în închiderea festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, pe 25 octombrie. 

În 2007, filmul lui Cristian Mungiu “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, premiat cu Palme d’Or la Cannes, a reprezentat propunerea României la Oscar. 

Anul trecut, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film străin a fost pelicula “Morgen” de Marian Crişan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.