Ultima actualizare: azi, 11:46
Publicitate

Ai pregătit cadoul pentru cei dragi?

Pentru că luna decembrie este aproape numai despre cadouri pe care le primim și le oferim, îți propunem câteva idei care să îți vină în ajutor: 

Pentru iubit 

Poate că unul dintre darurile care îi va aminti de tine tot timpul este un ceas și, în plus, nu va avea scuză să întârzie la întâlniri. În funcție de bugetul disponibil, poți alege între ceasuri de barbati digitale, foarte populare prin anii ’80, dar care au revenit și au succes pentru că arată foarte bine și sunt mai puțin costisitoare. Alege între o variantă smart, dar care trebuie neapărat să fie compatibilă cu sistemul de operare al telefonului sau unul fashion, mai ales dacă are un brand preferat. Dacă te gândești la o piesă specială, de lux, care să nu își piardă valoarea în timp, ia în considerare un ceas mecanic – ori automatic, care se încarcă prin mișcarea mâinii, ori care se întoarce manual.

 

Pentru părinți

Nici aceștia nu trebuie neglijați, mai ales că ar trebui să fie persoanele care au avut grijă de tine și se presupune că îți vor fi alături mereu. Pe mama ta o poți surprinde cu un parfum nou lansat, floral, fructat sau cu accente fresh, iar pentru tatăl tău poți să alegi din oferta de pijamale pentru barbati o variantă dintr-un material confortabil, într-o nuanță clasică sau ceva mai îndrăzneață, la fel cum poți miza și pe o cămașă sau un pulover din cașmir sau lână fină.

Pentru soră/frate

Dacă sunt genul care adoră sportul, o opțiune inspirată este să comanzi un voucher la o sală de sport, iar dacă știi că au avut o perioadă încărcată la birou sau muncind de acasă, ia în considerare un voucher cu un weekend la munte. Astfel, se pot îmbina cu ușurință relaxarea cu drumețiile care aduc energie atât corpului, cât și minții. Trebuie doar să menționezi că rezervările trebuie făcute din timp pentru a găsi liber în perioada dorită.

 

Pentru cea mai bună prietenă

Dacă îi place să arate tot timpul bine atunci când iese în oraș sau la un eveniment, optează pentru o trusă de cosmetice. Există în comerț palete care cuprind o gamă bogată de tonuri și, pe lângă farduri, conțin și mascara, fard de obraz, anti-cearcăn, iluminator, creion de sprâncene sau ruj.

 

Pentru tine

Chiar dacă poate vei primi multe cadouri, nu uita că e important să îți oferi și tu din când în când bucuria unuia care să-ți încânte sufletul. Fie că e vorba de un item de îmbrăcat, o pereche de pantofi sau o sesiune de cumpărături pentru a organiza o seară spa la tine acasă, o să vezi că te vei simți minunat după o astfel de experiență. Ideal ar fi să faci asta nu doar acum, ci în fiecare lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.