Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

Cine sunt fraţii Creştin, implicaţi în dosarul bancherilor de 85 milioane euro

 

 

fratii crestinMilionari discreți, frații cercetați în dosarul creditelor bancare în valoare de 85 milioane de euro au avut de-a lungul timpului legături de afaceri dubioase. Din schemă nu lipsesc oamenii fostei Securități ori fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, scrie evz.ro

 

În urmă cu câţiva ani, fraţii Vasile şi Dumitru Creştin au fost în atenţia Departamentului Naţional Anticorupţie, într-un dosar în care au fost arestaţi doi ofiţeri SRI. Aceştia erau acuzaţi că au sustras combustibil din rafinăria Astra Romana cu maşini şi oameni ai serviciului de informaţii, paguba fiind de 340 de tone de combustibil. Firmele fraților ar fi căpușat rafinăria, lucru negat de cei doi.

 

Asociatul lui Păltânea

Potrivit evz.ro, în anii 2000, Păltânea a fost asociat într-o firmă înregistrată în Germania cu Vasile Creștin. Societatea comercializa echipamente hidrotehnice, materiale de construcții, electrice etc . Vasile Creștin este actionarul majoritar al companiei, în timp ce Păltânea avea 10%. Cel din urmă a fost recent arestat după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupție. Presa l-a prezentat pe Creștin lăudându-se că participă la vânătorile organizate de Ioan Niculae, fostul patron al rafinăriei Astra Română, alături de ofițerii SRI Păltânea, Daniel Bucur, dar și de procurorul Gheorghe Muscalu. Numele celor doi fraţi a apărut şi în afacerea imobiliară “Mandatarii”, dar şi în privatizările companiilor Protan şi Scandia.

 

Decorați de Patriarhie

Fraţii Creştin au fost decoraţi de Patriarhie pentru operele de caritate săvâşite, mai ales pentru finanţarea ridicării mai multor lăcaşe de cult. Dumitru şi Vasile Creştin împart o stradă din zona Lacul Tei din Bucureşti. Cei doi au cumpărat câteva case anii 1990 pe care le-au demolat şi în locul cărora au ridicat adevărate palate. Cei doi au intrări din câte două străzi. Fiul lui Vasile Creștin, Vasile Creștin Jr. se plimba vara trecută pe Dorobanți la volanul unui Lamborghini în valoare de 350.000 de euro. În 2007, soția lui Necolaiciuc a avut o firmă cu sediul într-un imobil apartinând celor doi frați.

 

Marius Locic, noi probleme cu justiția

 

Marius Locic, condamnat în vară la 4 ani de închisoare pentru corupţie alături de fostul senator Cătălin Voicu și fostul judecător Florin Costiniu, are o avere estimată la 15 mil. euro şi figurează ca acţionar direct în 11 firme cu activitate pe piaţa imobiliară şi în presă. Numele lui Marius Locic este vehiculat de anchetatori în noul lot cercetat în „Dosarul Bancherilor“

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.