Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Kereskényi, despre podul de la ștrand: ,,O lucrare istorică, care să dăinuie pentru sute de ani”

Primarul Kereskényi Gábor s-a întâlnit miercuri, 28 aprilie, cu Gerhard Streimel, CEO STRABAG Wasserbau GmbH., director comercial și Harald Kratochwil, managerul din partea concernului austriac pentru proiectul privind construcția Podului peste râul Someș – amplasament Str. Ștrandului – Municipiul Satu Mare.

Primarul Kereskényi Gábor a apreciat profesionalismul echipei Strabag, implicată în proiectul de la Satu Mare și al firmelor partenere, care au făcut ca lucrările să avanseze rapid, astfel încât construcția podului să fie finalizată în termenul prevăzut.

,,Pentru municipiul Satu Mare, pentru sătmăreni, proiectul podului peste râul Someș este unul foarte important și mă bucur că avem parteneri serioși. Avem asigurată finanțarea, purtăm un dialog permanent cu constructorul, proiectantul și supervizorul pentru ca totul să decurgă bine”, a afirmat primarul Kereskényi Gábor.

Gerhard Streimel, CEO STRABAG Wasserbau GmbH, a declarat că și pentru compania austriacă construcția podului este o provocare, având în vedere complexitatea lucrării.

,,Chiar și pentru o companie ca Strabag e un proiect complex, nu facem așa ceva în fiecare zi. Am găsit în Primăria Satu Mare un partener serios și vom depune eforturi pentru a respecta termenul de finalizare, iar podul să fie un simbol pentru oraș ”, a spus Gerhard Streimel.

Primarul Kereskényi Gábor și-a arătat disponibilitatea în continuare pentru o bună colaborare cu Strabag, astfel încât acest pod să fie ,,o lucrare istorică, care să dăinuie pentru sute de ani”.

8 comentarii

  1. Nha Răspunde

    Polgarmester , poate iti amintesti ca podul Decebal n-a mai fost reabilitat si iti dai nitzel interesul , ca podul asta nou care inca n-are picioare nu-l va suplini .

  2. hahaha Răspunde

    Da’ când mai dați drumul la podul de pe centură?

  3. Satmarean Răspunde

    Da termină-l odată, că numai vorbe și povești, atât !!!

  4. GemeZamfirescu Răspunde

    Cel mai vechi pod din România este cel construit de Anghel Saligny peste Dunăre și Brațul Borcea .A fost dat in folosință in 1895 și a funcționat pana in 1987 ,deci puțin sub 100 de ani.Așa ca Gaborel taică mai lasă petardele și predicțiile sforăitoare ca e de prost gust!

  5. vasile Răspunde

    Felicitari Gabor.

  6. Jancsi Răspunde

    Hai, hai Gabor , bagă pe foc, urgentează variantele de ocolire. E groajnic deja să circuli cu mașina prin orașul ăsta. Nu se mai poate astfel !!!

  7. DARIA Răspunde

    Felicitari, sunteti harnici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.