Ultima actualizare: azi, 16:46
Locale

Hoț prins de polițiștii sătmăreni. A spart două mașini și a furat bunuri de 6.000 lei

Hoț prins de polițiștii sătmăreni. A spart două mașini și a furat bunuri în valoare de 6.000 lei.

Ce spune Poliția:

Ieri, 13 mai, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Negrești Oaș împreună cu polițiștii criminaliști negreșteni, au identificat autorul bănuit de comiterea a două furturi. Activitățile desfășurate de polițiști au avut ca scop identificarea unor mijloace materiale de probă, privind săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat pe raza județului Satu Mare.

Astfel, în urma activităților desfășurate a fost identificat un bărbat, de 24 de ani, din localitatea Orașu Nou, care este bănuit că în data de 9, respectiv 11 mai, ar fi sustras mai multe bunuri din două autoturisme. Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 6.000 lei, și recuperat în proporție de 80%, însă impactul emoțional și psihologic pe care îl resimt persoanele păgubite, nu poate fi contabilizat în cifre.

Cercetările continuă, în cauză, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.