Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

Românii pot cumpăra șase ani de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile

Cei cărora le lipsesc ani de vechime la pensie îi pot cumpăra plătind contribuțiile care s-ar fi încasat în fiecare lună. Ordonanța de urgență care stabileşte cadrul legal pentru completarea de către persoanele care nu au calitatea de pensionar a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii a fost adoptată, miercuri, în Parlament, titrează Digi24.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, această ordonanță cu 304 voturi ”pentru”, 2 ”împotrivă” şi o abţinere. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.

Proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare aprobarea OUG 163/2020, care stabileşte cadrul legal pentru completarea, de către persoanele care nu au calitatea de pensionar, a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii necesar pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, a unei pensii anticipate ori a unei pensii anticipate parţial, prin încheierea unui contract de asigurare socială pentru perioade de timp de maximum 6 ani anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare.

,,Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.

Până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. 1 pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă”, se arată în actul normativ.

Acesta mai prevede că baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

Plata contribuţiei de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 august 2023, potrivit proiectului.

Sursa: Digi24

10 comentarii

  1. hai liba Răspunde

    ce gunoaie, iara fac legi pentru ei ca sa iasa in pensie speciala functionarii inainte de limita de varsta ca numai ei o sa aiba bani sa plateasca asigurare cumulata pe 6 ani, un muncitor de unde naiba sa aiba atitia bani, gunoaie ordinare toti la gramada

  2. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Ca să cumperi astfel 6 ani vechime trebuie să virezi la buget 419.000 RON. Adică 5800 RON/lună pentru o pensie de care poate te vei bucura.
    Eu zic că cine are disponibil acum 58 de milioane lei vechi cash îl bagă la bancă sau la ciorap și trăiește din dobândă. Eu așa aș face.🤔🤔🤔
    Probabil e mare-mare foamea după bani la gubern. Păi nu mai angajați taote parașutele voastre! Numai în decembrie au răsărit 4000 de bujetari în plus care trebuie ținuți, plătiți și hrăniți. Și nu produc nimic!🤔🤮🤮🤮

  3. Satmarean Răspunde

    Îi mate foamete la bujet. Amu care au nani di îndeplinesc condițiile s-or pensiona. Cine oate mai produce în țara asta ???

  4. cârcotaş Răspunde

    Asta aţi înţeles voi? Lege-i pentru amărâţii care n-au decat 9-10 lucrati. Ştiţi voi: zilieri de-o viaţă, refuzaţi de societate etc.

    • 🤔🤔🤔 Răspunde

      Și zilierii ăia amărâți de unde să aibă 5800 RON/lună să mai cumpere vechime? Ia calculează cât costă un an! Din bănetul ăla unul pricăjit dacă le are trăiește ca boierul ani mulți mai ales la țară! Și ăștia oricum sunt obișnuiți cu trăitul de pe o zi la alta.

  5. Gheorghe Răspunde

    Nu vreau sa întru în polemica cu nimeni.Vreau sa va arat ceva ce am găsit și care s’ar putea sa fie mai real în comparație cu ce spun alții pe aici.Bineinteles ca acești 6 ani cumpărați pentru pensie sunt buni pentru cei care nu au.muncit cu carte de munca și le lipsesc anii necesari pentru a ieși la pensie.Deci nu se plătește anticipat,adică nu plătești pentru anii ce vin ci pentru anii care au trecut(retroactiv)pentru a avea ,,anii de pensie”.
    ,,UPDATE: În cazul în care contractul de asigurare socială se încheie în cursul anului 2021 în condițiile în care salariul minim este 2300 de lei se va plăti 575 de lei pentru fiecare luna ”cumpărată” indiferent de anul la care se referă. Un an de pensie va costa 6900 de lei.

    Astfel pentru cupărarea unui stagiu de 6 ani asiguratul va trebui să plătească 6900 de lei pe an, respectiv 41.400 de lei.”

    Este vorba de 575 lei/luna nicidecum 5800(!!!???)cum sugera cineva pe aici.
    Sper ca nu am deranjat pe cineva,o seara frumoasa sa avem!

  6. hingeru Răspunde

    politia merge la 39 de ani in pensie.

  7. Ioan Zaha Răspunde

    Cîți ani trebuie să am nevoie pentru pensie.?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.