Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

Trenurile Soarelui revin în 2021. Sătmărenii vor putea călători cu trenul spre litoral

CFR Călători informează că, începând cu data de 11/12 iunie 2021, va lansa programul estival de transport “Trenurile Soarelui”. Până la data de 5/6 septembrie, turiștii vor avea la dispoziție 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării.

Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători a pregătit un program variat care constă fie în prelungirea spre Mangalia – din 11/12 iunie – a circulației unor trenuri care aveau ca destinație finală București Nord, fie prin introducerea – din 25/26 iunie – de noi trenuri ce au ca destinație exclusivă litoralul Mării Negre și Delta Dunării. Astfel programul complet din 25/26 iunie este următorul:

  • 38 trenuri directe (19 dus/19 întors) și ramurile aferente care pornesc din principalele orașe, vor avea ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.
  • 32 de trenuri (16 dus/16 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul și retur (12 perechi din București Nord, 3 perechi din București Băneasa, 1 pereche din București Obor).
  • Pentru călătoria în Delta Dunării, din 12 iunie 2021, trenurile RE 8007/RE 8653 și RE 8658/ RE 8008 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului, legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus/2 întors) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.

Condiții de călătorie

Toate trenurile InterRegio estivale sunt dotate cu prize pentru a încărca bateria laptop-ului sau a telefonului mobil și instalații de climatizare, majoritatea vagoanelor fiind modernizate (reconstruite integral) în anul 2020, și chiar în 2021. Trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit și cușetă, iar vagoane restaurant sau vagoane prevăzute cu bar se află în compunerea trenurilor IR 1944/ IR 1948 şi IR 1945/ IR 1949 Satu Mare  – Mangalia şi retur, IR 1994 și IR 1993 Craiova – Mangalia și retur, IR 1983 și IR 1984 București Nord – Mangalia și retur, IR 1686 și IR 1688 „Tomis Expres” Brașov – Constanța și retur.

Tarife

Biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin actele normative în vigoare.

Tariful pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta București Nord – Constanța este de 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a și de 30,3 lei la tren Regio, clasa a 2-a. Dacă se achiziționează un bilet dus-întors pasagerul beneficiază de 10% reducere. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor în avans reducerea este de până la 10% din tariful de transport. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

În  perioada programului estival de transport, turiștii aflați pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între stațiunile de pe litoral cu trenurile InterRegio de sezon, la tarif de tren Regio, dacă vor achiziționa biletele de la casele de bilete de pe secția Constanța – Mangalia. La aceste trenuri InterRegio, pentru călătoria pe ruta Constanța – Mangalia și retur,  vor fi valabile şi abonamentele emise pentru trenurile Regio de pe această secție.

Canale cumpărare bilete

Biletele pot fi achiziționate cu o anticipație de 20 zile, de pe următoarele canale:

  • Online de pe cfrcalatori.ro;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • și dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței față de celelalte persoane.

Recomandări

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au bilet de călătorie, pentru evitarea taxării suplimentare în tren, corespunzătoare rangului de tren și zonei kilometrice și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, secțiunea Mers Tren Trafic Intern, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), la numerele de telefon de la gările CFR publicate pe site la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/ sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Programul detaliat cu trenuri, rute și ore de circulație:

Trenurile Soarelui 2021 – SPRE Litoral

Trenurile Soarelui 2021 – DINSPRE Litoral

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.