Cinste eroilor sătmăreni care au murit în războaie! Ziua Eroilor a fost celebrată astăzi, joi, 10 iunie, în municipiul Satu Mare, la Monumentul din Cimitirul Eroilor, prin depuneri de coroane și jerbe de flori la mormintele eroilor căzuți la datorie pe câmpurile de luptă.
În toată țara, începând cu ora 12.00 au fost organizate ceremonii militare care au culminat cu momente de rostire a numelor eroilor căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României. În județul Satu Mare au fost organizate două ceremonii, una la Monumentul Ostașului Român din municipiul Carei, cu participarea prefectului Altfatter Tamas și a subprefectului Lavinia Kiss și una la Monumentul din Cimitirul Eroilor din municipiul Satu Mare, cu participarea subprefectului Radu Bud.
Manifestările de la Satu Mare, dedicate omagierii eroilor, au început la ora 12.00, cu intonarea Imnului de Stat, iar mai apoi a avut loc oficierea ceremonialului religios. După acest ceremonial, subprefectul județului Satu Mare, Radu Bud, a dat citire numelor eroilor căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României.
Manifestările s-au încheiat cu depuneri de coroane și jerbe de flori la mormintele eroilor căzuți la datorie pe câmpurile de luptă.
E adevărat o ceremonie sobră cu respectul împărțit între beneficiile oficialităților și cele ale participanților!De ce?Așa zisa gardă de onoare a marelui comandant de garnizoană Ghiță Balazs ,cred că făcea scurtă la picior dacă rămânea în poziția ‘’pentru onor’’și pe timpul cât depuneau coroane și alții.Altii-domnule efemer comandant-fără de care ceremonia se desfăsura doar pentru tine și subprefect!
Și a mai fost o fază simpatică!La sosirea primarului Gabor și nu mai știu cum -un grup de ofițeri rezerviști,s-au întors respectuos pentru a-l saluta!Acesta a trecut ca rapidul prin Ghilvaci pe lângă ei, continuând să boscoredească în ungurește cu marele Maskulic și aprobat din cap binevoitor de cei doi viceprimari români ce cică reprezintă PNL-ul!Nesimțire grofeasco-penelistă!Am remarcat intenția unui viceprimar de-a se apropia de grup, dar și acesta a renunțat din dorința de-a nu submina alianța!