Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Trei tunisieni, opriți la Satu Mare din drumul ilegal spre vestul Europei

Polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare au depistat trei cetățeni din Tunisia care intenţionau să ajungă în vestul Europei, trecând ilegal pe jos frontiera cu statul vecin.

În data de 27 iulie, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare a avut loc o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 04.00, în urma unui apel telefonic la numărul unic de urgenţă 112 prin care era anunţată prezenţa unor persoane în zona de frontieră, polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală, au reţinut, la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră spre interior, trei persoane care încercau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

Cele trei persoane au fost conduse la sediul instituţiei şi, din primele verificări, s-a stabilit că sunt cetăţeni tunisieni, cu vârste cuprinse de 30 şi 31 de ani. Cei trei intenţionau să ajungă în state din vestul Europei, în căutarea unor locuri de muncă.

Tunisienilor li s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de ieşire din ţară prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează să fie luate măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.