Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Autoutilitară încărcată cu o tonă de deșeuri, oprită să intre în România, prin PTF Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a unei autoutilitare încărcată cu aproximativ 1.000 kilograme de deșeuri, constând în cauciucuri uzate, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.

În data de 6.08.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unei autoutilitare marca Fiat Ducato, conduse de un cetăţean român, în vârstă de 41 de ani.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cauciucuri de la o societate comercială din Austria pentru o firmă din România.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoutilitara era încărcată cu anvelope într-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege.

În autoutilitară erau transportate 192 cauciucuri având o greutate de aproximativ 1.000  kilograme de deşeuri.

În urma celor constatate, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfii transportate.

Sursa: Poliția de Frontieră

2 comentarii

  1. ecologist Răspunde

    Vai, da’ se poate? Tocmai din Österreich? Asta este ceva compenzație de la Holzindustrie Schweighofer pentru pădurile noastre rase și exportate?

  2. Bucuresti Răspunde

    Erau caciucuri semiuzate , preferatul Romanilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.