Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

FOTO. Controale anti-COVID în Satu Mare. Polițiștii au aplicat zeci de sancțiuni

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-COV 2, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020.

Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat și au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii sătmăreni au fost angrenați în 12 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate 171 de persoane.

În urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ au fost verificate 22 de societăți comerciale, aproximativ 1000 de locații de interes, 69 de mijloace de transport persoane, 833 persoane aflate în carantină și 816 aflate în izolare.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au fost aplicate 67 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr.55/2020.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii sătmăreni au adus la cunoștința cetățenilor noile măsuri stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1050, adoptată la data de 2 octombrie, ce urmează a fi aplicate pe durata stării de alertă, pentru prevenirea şi combatetea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, în județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori se instituie o serie de norme pentru desfășurarea activităților, permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:

1. Cele vaccinate împotriva virusului SARS-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

2. Cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Cov-2.

Reamintim că certificarea vaccinării și a trecerii prin boală se face, în continuare, prin scanarea codului QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea «Verificare reguli interne» din aplicația mobilă «Check DCC» pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului.

Ca titlu de exemplu, enumerăm câteva dintre activitățile la care accesul este permis doar cu prezentarea certificatului digital în județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori:

– organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte poate fi realizată, doar în intervalul orar 5:00-24:00;

– organizarea activității operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii poate fi realizată, doar în intervalul orar 5:00-24:00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

– organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) la interior sau exterior, poate fi realizată doar în intervalul orar 5:00-24:00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane;

-organizarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, inclusiv în interiorul centrelor comerciale, precum și la terase, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5:00-24:00.

De asemenea, în toate localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura se va face în toate spațiile publice închise și deschise.

Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 sunt exceptate de la interdicția de circulație în afara locuinței/gospodăriei, aplicabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20:00-5:00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.

Poliţiştii sătmăreni vor continua acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici, precum și pentru prevenirea nerespectării legislației în domeniu.

16 comentarii

  1. MACI LACI Răspunde

    MUIE POLITIA!!!!!

  2. Om Răspunde

    Felicitari pentru actiune!

  3. Tudor Răspunde

    Cu atâția oameni iresponsabil și nemernici…Putea să aplice mii de amenzi……

  4. Cosmin Răspunde

    Noroc ca a fost aprobat pnrr si au inceput sa creasca cazurile ca altfel ii lasa pe bietii oameni fara obiectul muncii. Trebuia sa dea iarasi amenzi la batrinici cu patrunjel .

  5. H&R Răspunde

    Politisti nevaxxinati, dau amenzi la cetateni nevaxxinati. 🤣🤣🤣

  6. România reală Răspunde

    Vara trebuia să faceți asta când cu nunțile oșenești. Dar nu aveți voi sânge în instalație pentru așa ceva. Acum că oșenii îs duși înapoi vi-a revenit curajul și sunteți gata să amendați baba cu pătrunjelul. La planul cu amenzi înainte!

    • x-ulescu Răspunde

      la fel si cu congresu pnl , si untold …dar de unde sange in instalatie sa va puneti cu puscariasu de la jail ,din america !!!!

  7. 😳😳PAMPAM😳😳 Răspunde

    Oare ați avut curajul sa faceti acolo dreapta pe hol și să intrați la control în restaurantul știți voi care? ș)

  8. delia Răspunde

    Sindicatul Europol anunţa, joi, că poliţiştii de ordine publică nu pot verifica certificatele verzi ale persoanelor, neavând în dotare telefoane de serviciu sau tablete cu sistem de operare Android. În plus, sindicaliştii atrag atenţia că administratorii diferitelor localuri nu au calitate de operatori de date cu caracter personal şi acuză Guvernul de populism, potrivit News. Deci, afirma una si fac alta?!In cine sa mai ai incredere in tara asta?

    • zz Răspunde

      Sigur nu in tine 😉

    • Garcea Răspunde

      Ce n-ai înțeles tu, delia, este că tovarășul andreica cerșește telefon de serviciu!
      Polițiștii POT și chiar CER prezentarea certificatului verde, pe care îl scanează cu telefoanele proprii, deoarece acest lucru nu este interzis!
      Exact cum își folosesc telefoanele personale să se apeleze și să discute despre serviciu, sau cum aduc la serviciu hârtie de copiator sau pixuri, că statul român are prea mulți hoți și nu-și permite să-i doteze nici măcar cu hârtie de copiator, darmite cu telefoane performante …
      Lăsați gargara, poliția își face treaba mai bine decât le-ar place unora să creadă!

      • @Garcea Răspunde

        Acum se pune doar problemuța asta simplă de legalitate cum că utilizarea device-ului propriu și personal cum se poate în aplicarea unei hotărâri a unei comisii de urgență pentru sancționarea unui cetățean!?

        • Garcea Răspunde

          Nu există absolut nicio problemă de legalitate!
          Contravenția (lipsa certificatului) o constată agentul constatator, nu dispozitivul, care nu trebuie să fie omologat! Nu este radar sau cameră de trafic, hai să fim serioși!
          Cui nu-i convine, poate contesta PV, dar va trebui să aducă dovezi, nu va merge pe contestare că “agentul a folosit un dispozitiv personal, neomologat …”, iar instanța va decide!

  9. JONY 😉😉😉😉😉😉 Răspunde

    oare la CAPRICII de cate ori au intrat sa vada ce se intampla acolo? Sau chiar daca au intrat, e prea tarziu deja. Trebuia sa se faca controale atunci cand jaluzelele aparute peste noapte, au fost non-stop trase, sa ne se vada ce face baciu Fsusle dupa copertina 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.