Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Licitaţia pentru salubrizare, reluată! Miza: 368 milioane lei!

Licitaţia pentru salubrizare a fost reluată! Primăria municipiului Satu Mare a anulat licitaţia pentru delegarea serviciului de salubrizare pe următorii 10 ani şi organizează o nouă licitaţie, valoarea totală a contractului depăşind 368 milioane de lei.

La licitaţia precedentă au fost depuse două oferte, cea a Florisal şi cea a asocierii SC Ave Bihor SRL – SC RDE Harghita SRL. După luni întregi de contestaţii şi procese, s-a decis anularea licitaţiei şi organizarea procedurii de la capăt.

Delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în municipiul Satu Mare, cuprinde următoarele activități:

• Colectarea şi transportul deşeurilor; • Măturat, spălat, stropit şi întreţinerea curăţeniei căilor publice; • Curăţarea, transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiunea acestora pe timp de polei sau de îngheţ în municipiul Satu Mare; • Colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora instalaţiilor de neutralizare.

Estimarea valorii contractului de concesiune pentru o perioadă de 10 ani este de: 368.127.329,60 lei fără T.V.A. din care:

– 250.857.627,70 lei fără T.V.A. pentru activitatea de colectarea şi transportul deşeurilor;

– 67.938.257,85 lei fără T.V.A. pentru activitatea de măturat, spălat, stropit şi întreţinerea curăţeniei căilor publice;

– 49.185.594,08 lei fără T.V.A. pentru activitatea de curăţarea, transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ;

– 145.850 lei fără T.V.A. pentru activitatea de colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora instalaţiilor de neutralizare.

“Autoritatea contractantă acordă punctaj pentru ofertele care prezintă pentru utilajele ofertate o normă de poluare mai mare de EURO 5, după cum urmează: • Electric – pentru care se acordă 2 puncte. • Hybrid / Plugin Hybrid cu NP Euro 6, pentru care se acordă 1,6 puncte. • Norma de poluare Euro 6 (nou sau cu o vechime de maxim 1 an) pentru care se acordă 1,3 puncte. • Norma de poluare Euro 6 (mai vechi de 1 an), se acordă 1 punct. • Hybrid cu NP Euro 5, pentru care se acordă 0,5 punct. • Norma de poluare Euro 5, pentru care se acordă 0 punct. Anul de referinţă de la care se calculează vechimea pentru Utilajele punctate este 2021! Utilajele care au norma de poluare Euro 5 sunt conforme, dar nu se punctează. În cazul în care ofertantul în cadrul ofertei va preznta utilaje sub norma de poluare Euro 5, oferta va fi considerată INACCEPTABILĂ”, precizează anunţul de pe SEAP.

 

 

28 comentarii

  1. H&R Răspunde

    🤣 Bolnavii de Covid nu pot licita! Ei nu simt mirosul banilor! 🤣

  2. Eu Răspunde

    Acum este momentul sa scapan de fosila Florisal! Sa-si ia tractoarele si salut.

    • H&R Răspunde

      Nu au predat încă la programul rabla? Secolul 21 și săracii de muncitori în ce condiții lucrează la Florisal. Vai de capu’ meu.

  3. Gheorghe Răspunde

    Mai prin vara am sunat la ei sa le spun ca am nevoie de pubele ca să pot sa colectez selectiv.Mi-o răspuns unu cu scoala mare(a se citi,bun de gură),pai nu avem pubele pentru case particulare dar dacă veniți la sediul nostru în timpul programului,va dam pungi,pungi galbene în care sa puneți plastice,etc.,etc.Pai nene de ce sa merg eu la voi când angajatii vostri vin săptămânal la colectat pubela pe strada mea…pai nu se poate ca ei sa-mi aducă sacii,sa mi-i lase la poarta și eu sa fac treaba…selectiv?….nu se poate ca trebuie sa dau cu subsemnatul ca am primit sacii galbeni (în fiecare lunaă?!)și mai știu eu ce măgărie birocratică.Deci după neuronul lui pricăjit colectarea selectiva nu întra în atribuțiunile lor,este exclusiv interesul cetățeanului.Angajatii s-ar putea,, sa uite”de saci și,nu se poate.Pe bune?
    I-am zis,,domnule dar de ce la alții se poate și voi nu puteți nimic?Da cum ma luați asa,zice martafoiu….mai da eu nu te iau eu doar sugerez că trăitor fiind vreo câțiva ani,,pe afara”am văzut cât este de simplu ca și locatar la curte sa am 3-4 pubele în care sa colectez selectiv.Una gunoi menajer,una plastice,una sticlă,alta doze de bere,suc,eu făcând cu conștiinciozitate selectarea mai usor.
    Tipu a devenit iritat că i-am sugerat una ca asta și ma trimis la plimbare ca are și alta treaba nu numai sa vb cu mine la telefon.Scărbe ordinare.Până la urma e treaba autorităților locale sa intervină intr-un mod serios în aceasta problema.Sa vedem cum vor interveni ca amu nu pot zice nimic deoarece avem o coaliție dreaptastângacentru(pecetluita de hohonis,lucru binefacut,România normală?!) de mai mare dragu.
    Sunt curios cum va ieși aceasta tâgăneală!

    • ecologist Răspunde

      @Gheorghe. Eu nuștiu ce mai caută Florisal în ecuația asta. A dovedit cu vârf și îndesat că nu o să fie cum ar trebui câtă vreme ei prestează aceste servicii. Acum vreo 2-3 ani aveau o solicitare către CL prin care să li se aprobe ca pentru ridicarea gunoiului “uscat” (o invenție de-al lor absolut în afara legii pentru că nu există noțiunea asta în legea deșeurilor și nici în nomenclatorul de deșeuri) să plătim o taxă separată. Adică pe lângă faptul că i-l dăm gratis și trebuie teoretic dus direct la valorificat să mai și plătim!!! Bineînțeles CL nu a fost de acord. Acum de o vreme pe pandemia asta discret a apărut în factură separat. Poți verifica și tu. Asta pe lângă faptul că acel gunoi uscat de multe ori rămâne neridicat cu săptămânile!!!
      Acum niște ani la o ședință consultativă pe tema salubrizării am ridicat problema că Florisal amestecă gunoiul selectat de bine de rău de populație și duce grămadă la groapa de gunoi. Așa practic în batjocură, La care am primit replica din partea autorităților din domeniu că nu e frumos să deranjez cu asemenea afirmații. Adică nu a zis nimeni la momentul respectiv că nu ar fi adevărat ce zic. Fiecare trage singur concluzia de rigoare. Eu am zis că nu-mi consum timpul și nervii de acum încolo cu ședințe sterile. Adică nu justific incapacitatea și inactivitatea altora cu prezența mea.
      Eu nu acceptam dosarul Florisal la licitație. Se putea, frumos și legal trebuia respins. Sunt practic dușmanii noștri, din cauza lor plătește milioane de € Primăria ca și penalitate către UE de vreo 3 ani. Mai are cineva impresia că brusc de la un sărut broasca se va transforma în prinț pe calul alb? Nu vedeți ce face și în Cluj?

    • m Răspunde

      Ce iese ?Ave Bihor SRL – SC RDE Harghita SRL.

  4. zelenac radu Răspunde

    o sa vina alta firma …si noi o sa platim si mai mult
    ROMANIA LUCRURILOR BINE FACUTE

  5. ecologist Răspunde

    Oricum serviciile vor fi mai scumpe indiferent cine vine dar aș prefera ca măcar să fie cât de cât curat pe străzi. Și să nu mai văd acțiuni demne de defrișare și care sunt numite în batjocură toaletare copaci. Numai toaletare nu este! Eu dădeam de exemplu puncte în plus dacă careva ofertant are pepinieră proprie la răsaduri. De când Florisal nu mai are sere cheltuielile cu spații verzi au explodat și arată execrabil. Ca să nu mai spun unde sunt zecile de mii de lalele aduse de la Zutphen acum vreo 10-15 ani!

    • cârcotaş Răspunde

      Ferma proprie de răsaduri… dar ce ar fi dacă primăria ar sprijini persoane fizice, de ex. pensionari, care, în perimetre limitate din cartiere să întreţină şcoli de puiet, răsaduri de flori etc.? Banii de administrare a oraşului se duc la nişte putori care stau în birou şi care nu au instrumente de a face ceva practic şi benefic pt. oraş.

  6. Nimeni Răspunde

    @ecologist. B. DEȘEURI RECICLABILE – Fractia Uscata
    1. Deseurile reciclabile se vor depozita in recipientul galben (sau inscriptionat adecvat) /sacul galben.
    Aceast recipient / sac galben se va folosi pentru orice tip de ambalaj care poate fi golit complet de continut si reciclat.

    • ecologist Răspunde

      @Nimeni. Eu pomenesc aici de definiția legală cum este asta descrisă în legislația în vigoare.

  7. Nimeni Răspunde

    @ecologist. (32
    ) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să
    implementeze un sistem de colectare separată pe minimum 4 fracţii,
    respectiv hârtie, mase plastice, metale şi sticlă.
    (33
    ) În situaţia în care nu este posibil, din punct de vedere tehnic,
    economic, al protecţiei mediului, al sănătăţii populaţiei şi al respectării
    standardelor de calitate necesare pentru sectoarele de reciclare
    corespunzătoare, precum şi implementarea unui sistem de colectare separată
    pe minimum 4 fracţii, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia
    să implementeze un sistem de colectare separată a deşeurilor municipale pe
    minimum 2 fracţii, umed şi uscat, şi de sortare prin care să obţină cel puţin
    cele 4 fracţii prevăzute la alin. (32

  8. Nimeni Răspunde

    @ecologist. Sortarea se face la rampa de la Doba.

    • ecologist Răspunde

      @Nimeni. Conform legii la groapă se duce deșeu sortat și nu se face sortarea la groapă. Așa trebuia să fie din start la groapa nouă, nu e ceva nou inventat. Scrie inclusiv în acordul de mediu emis de Cluj. Dar noi trăim în continuare în România. Oricum sortarea deșeurilor se face la locul de producere inclusiv l mine sau la tine în punguțe sau diferite recipiente și fiecare trebuie să rezolve asta individual. Mare parte din Europa a priceput de mult asta. Că în realitate la noi este totul anapoda sunt de acord dar la un contract nou pe 10 ani nu mai ține cu artificii. Pur și simplu este ilegal și dacă se acceptă în continuare cei care fac parte din comisie sunt buni de dat cu subsemnatul.

  9. ion Răspunde

    Daca ati citit conditiile de participare,respectiv norme de poluare euro 6,5, electric, etc,cum de a participat si cum de a fost primit la licitatie Florisal-ul cu tractoarele de 100 de ani,non-euro,si masinile de gunoi care sunt, ele insele, focare de infectie???

  10. Nimeni Răspunde

    @ecologist. Tu ai bani sa acoperi investitiile care vor trebui facute de castigatoarea licitatiei, dupa ce ne-au curentat bine la gaz, energie electrica, alimente, etc?

  11. Nimeni Răspunde

    @Ion. La licitatie se accepta utilajele la care ai oferte, nu la cele pe care le ai. Dupa ce castigi licitatia esti obligat sa le achizitionezi si sa le incluzi in noile tarife.

    • ecologist Răspunde

      Adică pe românește noi vom plăti acele achiziții de utilaje indirect prin tarif. Sunt în schimb foarte curios cum vor fi realizate acele puncte de colectare selectivă cu acces cu cartele. Nu că ar fi SF dar noi încă nu am terminat nici după 8 ani de la dărâmarea garajelor ilegale refacerea zonelor afectate.

  12. s Răspunde

    Helloooo!Vom vedea pe drumurile Sătmarului numai limuzine Euro 6,hibryde etc.Deci dacă ai un stivuitor Euro 4,oferta este INACCEPTABILĂ,deci ești descalificat!Culegem gunoaie sau mergem la recepții?N-am nicio treabă cu vestitul Florisal,constat doar cum este dirijată licitația!Nu poți aduna gunoiul intro gunoieră,an de producție 2017?

    • România reală Răspunde

      Io cred că vom tot rămâne la dotările standard cunoscute din epoca Fred Flinstone. Yabadabadooo! Merge și cu combustibil gaz de la păsulă!

  13. Nimeni Răspunde

    @S. Care gunoi? Cand vom sta pe frig, cu lumina stinsa, flamanzi si fara bani, nu vom mai produce gunoi, asa ca…despre ce gunoi vorbim?

  14. cizmaru Răspunde

    Nui nici o problema cum alti au inchis autostrada si lau tranfomat in gropa de gunoi la noi sint gropi destule pe care sa le umple sint cu gramada de balastiere ilegale unde dupa escavare trebuie umplite si sa vedeti ce preturi vom plati

  15. radical2 Răspunde

    Ar fi intr-adevar un pas spre civilizatie daca scapam de Florisal. ALtfel tot in mizerie vom sta. Au furat destul astia.

    • Vas Răspunde

      Chiar dacă Florisalul pierde să nu ne bucurăm prea tare , ne rămân boschetarii care vor scormoni în continuare și își vor face nevoile după containere. De ăștia cine ne scapă? Și ei sunt componenta gratis, la pachet, care ne deranjeaza mult și mai sunt și noneuro 5 sau 6🤐

  16. Nicusor Răspunde

    Niste gunoaie de oameni patronii de la Florisal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.