Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Campania continuă! Peste 50 de sugestii pentru îmbunătățirea traficului

Campania ” Împreună îmbunătățim traficul din Satu Mare!” continuă. Am primit peste 50 de propuneri concrete pentru îmbunătăţirea traficului rutier din Satu Mare. Unele se referă la înfiinţarea de noi sensuri giratorii, de modul în care sunt parcate maşinile, de trecerile de pietoni. Campania continuă până pe data de 30 ianuarie. Puteţi trimite sugestiile pe adresa [email protected]  

Campania “Împreună îmbunătățim traficul din Satu Mare” este organizată de către reprezentanța Volkswagen-Skoda-Seat Satu Mare și PortalSM. Propunerile vor fi prezentate responsabililor cu siguranța în trafic, iar cele mai bune idei au toate șansele să fie puse în practică, Primăria Satu Mare fiind partener al proiectului.

Toți cei care vor contribui la acțiune cu sugestiile lor vor primi cadou câte un tricou model Campionatul European de Fotbal, din partea reprezentanței Volkswagen-Skoda-Seat din Satu Mare. Si asta nu e tot! Reprezentanța Volkswagen-Skoda-Seat va oferi premii săptămânale și Premiul Special al campaniei.

Mergem, zi de zi, pe străzile orașului, fie pe jos, fie cu mașina, și mereu observăm câte un detaliu din trafic care ne atrage atenția și considerăm că poate fi îmbunătățit. De aceea, acum, cititorii PortalSM, au ocazia să își spună părerea și să își expună ideile legate de cum ar putea fi traficul sătmărean mai fluid, mai sigur sau mai puțin aglomerat.

Nu așteptăm generalități sau poze cu mașini parcate prost, ci idei concrete, cu locații exacte și descrieri explicite. Astfel, propunerea ta va fi ușor de înțeles pentru ceilalți cititori, dar și pentru membrii comisiei de circulație.

Fiecare propunere va fi recompensată cu un tricou, iar la sfârșitul fiecărei săptămâni a acțiunii vom extrage câte trei premii săptămânale, iar la sfârșitul acțiunii va fi extras și Premiul Special.

Premiile oferite de reprezentanța Volkswagen-Skoda-Seat din Satu Mare, constă în:

Premii Săptămânale: 3 VOUCHERE DE DISCOUNT 10% – prin acest voucher beneficiezi de o reducere de 10% atunci când apelezi la serviciile de mentenanță, întreținere sau reparație a autovehiculului tău, în cadrul service-ului autorizat al reprezentanței Volkswagen-Skoda-Seat din Satu Mare.

Premiul Special: UN VOUCHER DE REVIZIE – prin acest voucher beneficiezi de o revizie gratuită, constând într-un schimb complet de ulei și filtre (ulei, filtru ulei, filtru combustibil, filtru aer și filtru polen) pentru autovehiculului tău, în cadrul service-ului autorizat al reprezentanței Volkswagen-Skoda-Seat din Satu Mare.

Așa că, dacă uneori simți că îți vine să urli din cauza traficului sătmărean, ai acum șansa să te descarci.

Trimite-ne ideea ta realistă și concretă, iar noi ne vom asigura că ea va ajunge la persoanele potrivite. Ajută-ne să îmbunătățim traficul din Satu Mare și să ne păstrăm sănătatea mintală atunci când circulăm pe străzile orașului nostru. Așteptăm propunerile tale pe adresa [email protected].

Acțiunea durează trei săptămâni, si se va desfasura în perioda 10 – 30 ianuarie 2022.

Premiile vor fi ridicate de la Studioul PortalSM, situat în Piața Eroii Revoluției nr. 5.

9 comentarii

  1. SM Răspunde

    Asigurarea respectarii indicatoarelor si regulilor de circulatie, punctual pe str. Alecu Russo unde nici acum nu se respecta sensul unic, se circula intr-o veselie si fara deranj in sens invers, nu se respecta viteza legala.
    Politia si Primaria : nu asteptati sa fie accidente grave pe str. Alecu Russo ! Unii isi permit sa modifice si sa intoarca periodic si indicatorul de intrare interzisa in sens unic si nimeni nu ia nicio masura.

  2. wow Răspunde

    un lucfu simplu dar foarte util:din cartierul micro 14 ,pe langa fabrica de paine,sau prelungirea unei parcari,peste drum de mall,ar descogestiona f, mult int.bufdea.nu poti iesi din cartier,ptca este ocupat drumul continu,,,,,,,,,parcarea care duce exact in sensul giratoriu,,,!!!?,,,VISEZ,,,,,,,,,,??????? scuze nu am dormit bine!!!!

  3. shumaheru Răspunde

    Ca sa iesi de la LIDL si sa mergi spre M16 ,esti obligat sa intrii in sensu giratoriu care uneori este FOARTE aglomerat .Propunere , din parcarea LIDL sa se poata vira la stanga pe drumu de linga dig , spre M16 , acum este doar o portita pietonala

  4. 007 Răspunde

    A se marca intrarile in blocurile din cartiere cu semnul ,,CRUCEA ROSIE” pe o lungime de 5 ml,pentru masinile salvarii.De foarte multe ori ,,salvarile” blocheaza circulatia pentru ca nu au loc de parcat fara sa blocheze circulatia.
    Veti spune, dar ce nene, nu-ai timp sa astepti macar atat ?Eu am,ca sunt pensionar,dar cei care merg la serviciu,si se simt blocati intre salvare si masinile din spate si nu ajug la serviciu ?! Pe toate strazile sunt masini DE LA FIRME.ROG A SE INTERZICA MASINILE DE FIRME,CU EXCEPTIA CELOR PE PERSOANA FIZICA si /sau firma FAMILIALA,SA MAI PARCHEZE PE STRAZILE ORASULUI-CARTIERELOR, INTRE ORELE 15-07.De ce toti angajatii din institutii,firme,etc,etc,MERG LA SERVICIU CU MASINILE PROPRII SAU CU CELE A TRANSPORTULUI IN COMUN,IAR SOFERII ANGAJATI LA DIFERITE FIRME,(EX;DIGI,EON GAZ,,ETC,ETC)cu masinile firmelor cu care lucreaza si desigur PARCHEAZA PE LOCURILE DIN CARTIER ,si atentie, chiar pe locul de intrare in bloc,unde cetatenii civilizatI nu parcheaza,pentru masinile salvarii,asa cum precizam mai sus.
    Unde sa parcheze ?Sunt foarte multe platforme care inchiriaza locuri de parcare in oras si la marginea lui ,si pana acolo soferul sa mearga cu masina proprie,cu microbuzul firmei la care lucreaza, sau cu transportul in comun !

  5. Dan Răspunde

    Sa faceti ceva cu strada BOBOCULUI..e dezastru circulatia dimineata in zona SCOLII ION CREANGA..Toate masinile ..si cei care isi lasa copiii la SCOALA LUCIAN BLAGA..intra si ies pe BOBOCULUI…Faceti ceva cu aceasta zona…macar o parte sens unic..

    • SM Răspunde

      Dan, in conditiile date degeaba fac sens unic pentru ca ‘smecherii’, pilosii, ‘barosanii’ cu ‘cunostinte” tot nu vor respecta regulile ca si pe str. Alecu Russo. Pana cand Politia nu-si va face treaba corect, cinstit, nepartinitor si constiincios, fara sa inchida ochii la ‘unii’ nu va fi niciodata ordine.
      E o chestiune si de educatie si civilizatie si de bun simt.
      Rusine. Respect pentru exceptii, care sunt din pacate in minoritate.

  6. ciprian Răspunde

    Langa digul Somesului, in spatele blocurilor din Piata Romana(Casa de ajutor reciproc a pensionarilor), este un teren in paragina inrautatind imaginea orasului. Pentru descongestionarea traficului in zona centrala a orasului cred ca acolo s-ar putea face o parcare mixta, subterana si etajata cu cate 2 nivele, cu intrare de pe B-dul Transilvania si cu iesire pe str. Fantanii

  7. Aspi Rina Răspunde

    O problema pe care inca n-au solutionat-o cei de la primarie este stationarea autobuzelor de pe capatul strazii AMBUDULUI din cart,Carpati 2 !! Aceasta stationare este absolut inutila pentru ca autobuzele au o singura statie pe strada Ganea,langa Unicarm ,care la fel de bine ar putea fi amenajata la 100 m distanta pe strada paralela ,pe Lucian Blaga,astfel incat s-ar evita blocarea circulatiei aproape zilnic de pe strada Ambudului si de pe strada Ganea din cauza masinilor parcate pe aceste strazi.Capatul de linie pentru aceste autobuze sa fie pe Lucian Blaga,langa parcarea Mocca,pentru ca au spatiu suficient de parcare,iar statia de pe Ganea sa fie mutata pe aceeasi directie,pe b-dul Blaga,astfel autobuzele n-ar mai trebui sa intre prin cartier pentru…100 metri distanta dintre statia de pe Ganea si cea care s-ar face pe Blaga !!!

  8. Admin Răspunde

    Așteptăm propunerile pe adresa [email protected]. Acolo vor fi centralizate. Multumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.