Distracție mortală la Negrești-Oaș! Un bărbat în vârstă de 35 de ani a murit după ce s-a izbit de un copac în timp ce era tras cu tubingul după o mașină în localitatea Negrești-Oaș, pe strada Luna Șes. Două alte victime, două tinere în vârstă de 21 de ani, se află în stare gravă la spital.
La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comanda, două ambulanțe SMURD și doua ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
„În cursul acestei nopți, în jurul orei 00:10, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor 3 victime rezultate în urma producerii unui accident rutier, pe strada Luna Șes, din localitatea Negrești Oaș.
În accident a fost implicat un autoturism care trăgea un tubing pe care se aflau 3 persoane.
La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comanda, două ambulanțe SMURD (una de terapie intensiva mobilă și una cu echipaj de prim-ajutor) și doua ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
Două victime (ambele de sex feminin, în vârstă de 21 de ani) au fost transportate la spital, iar o victimă de sex masculin în vârstă de 35 de ani a fost declarată decedată”, potrivit ISU Satu Mare.
IPJ Satu Mare transmite:
„La data de 19 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Politiei oraș Negrești Oaș au fost sesizați cu privire la producerea unui accident, pe un drum forestier din Negrești Oaș.
Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 27 de ani, din Negrești Oaș, aflat la volanul unui autoturism, a tractatat o cameră de cauciuc, provenită de la un tractor, în care erau așezate 2 tinere, de 21 de ani, și un bărbat, de 35 de ani, toți din Negrești Oaș.
În timpul deplasării, cauciucul a întrat în balans, iar cele trei persoane au fost aruncate în șanțul din partea dreapta a drumului, lovindu-se de copaci.
In urma impactului a rezultatul decesul, pe loc, al bărbatului de 35 de ani și rănirea gravă a celor două
tinere.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acestuia i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Verificările în cauză continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.”
De asta e importanta educatia. Sa-l ierte dumnezau.
Un om cu ceva minte la cap nu face așa ceva pentru că știe că e prea periculos și dacă e să chemi ajutoare alea sunt prea departe (valea Brada e departe de Negrești și mai ales cum sunt drumurile acum înzăpezite). Dacă asta se cheamă la unii distracție atunci eu prefer să mă “plictisesc”. Asta se cheamă selecție naturală. Păcat de efortul celor care au încercat să-i crească ca și adulți responsabili. R.I.P.
Ăștia merită premiul Darwin!
Poate la categoria primate adică maimuțe antropoide.
In urma analizei de evolutie a individului de-a lungul timpului,de la grota la explorarea spatiului cosmic,s-au marcat trei etape fundamentale,dupa cum urmeaza;
1.Copiii se maturizeaza mai rapid…
2.Batranii devin copii mult mai rapid…
3….si desigur idiotii ,care nu se maturizeaza niciodata !
Condoleante!
Sub influenta stupefiantelor nu ma mir de actiunile lor.
de cand drumul forestier nu este drum public?
daca Pensiunea Boda Osanu este deschisa publicului, acolo circula autovehicule frecvent atunci este drum public.
eu cred ca politia musamalizeaza cazul ori este incompetenta intre a stabili diferenta intre drumul public si cel inchis circulatiei publice
o mica etapa a selectiei naturale
De aici și zicala:PROSTIA ȘI DOMNIA SE PLĂTEȘTE!!!!
@Maci Laci. Știi, eu tot mă gândesc așa în mine de niște zile citind știrea asta. Totuși câtă inteligență trebuie să ai și câtă palincă trebuie să consumi ca să te dai în chestia aia improvizată la 12 noaptea în vârful muntelui la dracu-n praznic? Dar tot zic în mine că nu-i frumos ce zic și că totuși un om a murit și una este cam nenorocită pe viață. Dar totuși! Să faci așa ceva la 35 de ani???? Scuze. Oricum, condoleanțe dar este o treabă care trebuia din start evitată. Nu era cineva să-i dea în cap puțin înainte? Poate îl amețea dar măcar rămânea în viață.