Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Un weekend plin de surprize și evenimente de familie, în municipiul Satu Mare

Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” și Primăria Municipiului Satu Mare, alături de colaboratori și parteneri dau culoare orașului prin evenimentele pe care le organizează weekend de weekend! Și în weekend-ul 7-8 mai și-au propus să aducă evenimente cultural-artistice și recreative care vor umple de viață municipiul Satu Mare.

Astfel, sâmbătă, 7 mai, începând cu ora 18.00, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani sunt invitați să participe la „Pauza mare cu Lulu”, iar duminică, 8 mai, începând cu ora 17.00 doamnele și domnișoarele sunt invitate la activități de pictură experimentală în cadrul evenimentului Ladies Creative Day care va avea loc la Casa Meșteșugarilor.

Pauza mare cu Lulu se întoarce!

Nu e pentru prima oară când la Satu Mare se organizează evenimente alături de minunata și jucăușa Lulu, care împreună cu echipa sa de la Caravana Anima invită toți copiii sătmăreni cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani, la o binemeritată pauză de joacă, cântece, dans și voie bună.

Evenimentul organizat sâmbătă, 7 mai, de la ora 18.00 va avea loc pe Pasajul Corneliu Coposu (platoul de evenimente). Participarea este bineînțeles gratuită, așa că vă așteptăm cu mic, cu mare!

Proiectul „Pauza mare cu Lulu” este o inițiativă socio-educativă, constând într-un program cu jocuri de animație, ce își propune de fiecare dată să aducă zâmbete pe fețele celor mici.
Îl putem numi și un atelier de idei, de creație și joacă într-un mediu creativ dedicat copiilor, iar jocurile interactive au fost concepute în așa fel încât să aducă plus valoare, conectare și interacțiune în rândul copilașilor, încurajând acceptarea și dezvoltarea empatiei, al curajului și îndeosebi bucuria jocului împreună, într-un mediu și spațiu degajat, relaxant și plăcut. În acest context, desigur nu vor lipsi nici spectacolele muzicale interactive, totul fiind transpus într-o poveste muzicală interactivă.

O zi creativă pentru femei!

Dacă invitația de sâmbătă e lansată mai mult celor mici și bărbaților, deși nu e exclusiv pentru ei, duminică după-amiaza doamnele și domnișoarele sunt cele care pot participa la un eveniment cu totul special, în cadrul atelierului Ladies Creative Day.

De la ora 17.00 sunteți așteptate la Casa Meșteșugarilor, unde artistul-pictor Aurel Popp din Carei vă așteaptă cu o activitate artistică, intitulată „Pictură experimentală”, această ediție având ca tematică „Femeia – Mama”, dedicată Zilei Internaționale Mamei.

Evenimentul nu se află la prima ediție, fiind deja destul de cunoscut în rândul sătmărencelor iubitoare de frumos și artă, și de fiecare dată este conceput astfel încât toate participantele să-și găsească plăcerea în activitățile desfășurate.

Artistul, pictorul Aurel Popp are grijă mereu să aleagă tematici care să dea frâu liber imaginației femeilor, să le ofere suficient spațiu pentru creativitate și creație în același timp, însă totul într-o manieră încât indicațiile privind realizarea picturilor experimentale să nu ofere bătăi de cap, ci mai degrabă distracție și relaxare.

La atelierul de pictură experimentală vă puteți înscrie aici bit.ly/pictura_mothersday

Pentru mai multe detalii și noutăți privind evenimentul, urmăriți pagina de Facebook a evenimentului: https://fb.me/e/5a6D2uFdt

Evenimentele culturale și de divertisment nu se opresc aici, în curând fiind lansate și alte activități recreative pentru sătmărenii iubitori de socializare, artă și distracție, informațiile putând fi mereu regăsite pe paginile de Facebook și Instagram ale Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.