Doi copii decedați într-un lac. Un bărbat în vârstă de 30 de ani a plecat de acasă cu intenția de a se arunca împreună cu cei doi copii minori de 4 luni, respectiv 5 ani, în lacul de la barajul Berești, Bacău.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au scos minorii din apă, inconștienți, și le-au acordat primul ajutor, până la sosirea ambulanței.
Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, dar cei doi copii – o fetiță de 4 luni și un băiețel de 5 ani – au fost declarați decedați.
Până la acest moment, bărbatul nu a fost găsit. Este căutat atât în apă, cât și pe uscat, în zonele din jur, luându-se în calcul și varianta în care acesta nu s-a aruncat în apă, ci doar i-a aruncat pe copii.
Tragedia s-ar fi produs după o ceartă între părinții copiilor. Cei doi soți s-au certat în urmă cu câteva zile, când bărbatul a amenințat-o pe femeie că se va întâmpla ceva îngrozitor cu el și cu cei doi copii.
Femeia în vârstă de 23 de ani a sunat duminică la 112 pentru că nu dădea de aceștia și le-a indicat polițiștilor locul pe care bărbatul l-a pomenit în cearta cu ea, respectiv barajul de la Berești.