Ultima actualizare: azi, 01:23
Locale

Sucevean prins la Satu Mare cu permis cumpărat din Ucraina. L-a costat 300 de euro

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea cercetează un sucevean care la controlul de frontieră a prezentat un permis cump[rat din Ucraina, pentru care a plătit 300 de euro.

În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din România, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din judeţul Suceava.

Aceasta conducea un autoturism marca Opel, înmatriculat în Polonia. În cadrul verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că permisul de conducere prezentat la control, aparent eliberat de către autorităţile din Ucraina, nu este un document autentic.

Conducătorul auto a declarat că a obţinut permisul de conducere în Ucraina, contra sumei de 300 de euro, fără a fi urmat cursurile unei şcoli de şoferi. Bărbatul şi-a continuat călătoria, în calitate de pasager, maşina fiind condusă de către un coleg de-al său, aflat şi el în autoturism.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Poliţia de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.