Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Aurel Ardelean, fondatorul Universității Vasile Goldiș, ar fi împlinit astăzi 83 de ani

Astăzi, 4 iulie, ar fi fost o zi de sărbătoare la U.V.V.G. Arad. Domnul Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean ar fi împlinit 83 de ani. Dar Dumnezeu a avut alte planuri și l-a luat la El mult prea devreme.

A fost un adevărat patriot, și a dorit, mai mult ca orice, ca Aradul să aibă învățământ universitar de calitate și să dea “vârfuri” în cât mai multe domenii. Astfel că, în anul 1990, a luat ființă Universitatea de Vest “Vasile Goldiș”, cu două facultăți, ajungând, la 32 de ani de la înființare, o instituție care se mândrește cu medici, avocați, judecători, cercetători, farmaciști, economiști și alți profesioniști de renume în domeniile lor de activitate.

O simplă căutare pe google ne-ar duce spre cariera domnului Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean, care include un doctorat în științe biologice în 1980 și statutul de membru corespondent al Academiei de Științe Medicale din România; om politic, filantropist, profesor, dar poate mai important decât toate, bunic, tată și soț.

Astăzi ne-am fi adunat cu toții în jurul rectorului fondator al U.V.V.G., iar dumnealui, cu zâmbetul pe față și voce blândă, ne-ar fi mulțumit pentru urările de “La mulți ani” cu eleganța-i din alte vremuri.

Dacă ar mai fi cu noi, i-am spune că nu va fi uitat niciodată, visul lui a fost împlinit și merge mai departe. I-am spune că a atins inimile tuturor celor care l-au cunoscut și a lăsat o amprentă pentru totdeauna, prin ceea ce a fost și a inspirat pe mulți să devină.

Ne-a lăsat moștenire o poveste de viață cum nu sunt multe, o universitate cu mii de absolvenți, răspândiți peste tot în lume, și visul unuia din ctitorii României Mari, Vasile Goldiș, împlinit.

Poate una din cele mai frumoase caracterizări a Rectorului Fondator al U.V.V.G. Arad descrie cea mai mare parte a moștenirii sale: “Omul providenţial care a îndeplinit visul arădenilor de a avea învăţământ superior în oraşul nostru, cerut de Vasile Goldiş, la începutul veacului trecut, în Parlamentul de la Budapesta.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.