Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Codul Rutier, făcut praf. Beat, fără permis și cu numere false, dar la volan. ”Zmeul” a făcut accident

La data de 23 septembrie, în jurul orelor 21.00, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre faptul că, pe strada Castanilor din municipiul Satu Mare, s-ar fi produs un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 58 de ani, din comuna Socond, ar fi condus un autoturism pe strada Castanilor și, în condiții necunoscute, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, parcat la marginea părții carosabile.

Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a relevat o concentrație alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Județean Satu Mare, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a unei eventuale alcoolemii.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere de nicio categorie, iar autoturismul condus de către acesta are aplicate plăcuțe cu număr fals de înmatriculare.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Un comentariu

  1. .... Răspunde

    spanzurare la marginea drumului si lasat acolo sa fie mancat de ciori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.