Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Oboseala la volan, extrem de periculoasă. O sătmăreancă a ajuns cu mașina într-un cap de pod

La data de 24 octombrie, în jurul orei 17:13, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei au fost sesizați despre faptul că pe DN19,  în localitatea Petrești, ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu victime omenești.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, pe fondul oboselii, o femeie de 65 de ani, aflată la volanul unui autoturism ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului a rezultat rănirea  ușoară a femeii, care a fost transportată la Spitalul Municipal Satu Mare pentru efectuarea de investigații medicale.

Fiind testată cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost zero. Totodată, acesteia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. Parerea generala Răspunde

    Daca era cu un BMW era teribilism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.