Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

VIDEO. Incendiul de la sonda Moftin, cauzat de o valvă falsificată. DIICOT a intrat pe fir

Incendiul de la sonda Moftin, din anul 2017, a fost cauzat de o defecţiune la o valvă contrafăcută. Aceasta este concluzia la care au ajuns procurorii DIICOT care au efectuat recent ample percheziţii şi au descoperit o filieră naţională cu zeci de firme care cumpărat robineţi şi valve de proastă calitate din China, le montau etichete care arată că ar fi fabricate în Ununea Europeană şi le-au revândut la preţ mult mai mare.

Potrivit informaţiilor PortalSM, valva a fost cumpărată de la Rombet Piatra Neamţ şi ar fi generat scăpări de gaze ceea ce a dus la incendiu. Focul a fost stins după 20 de zile cu implicarea pompierilor din mai multe judeţe şi a unui specialist din Canada.

Percheziţii de amploare

Amintim că procurorii au efectuat în 19 octombrie 19 percheziţii la domiciliul unor persoane fizice, la sediile mai multor societăţi comerciale şi punctele de lucru ale acestor entităţi comerciale într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de concurență neloială și înșelăciune (prin falsificarea marcajele produselor industriale urmate de comercializarea acestora, fiind induși în eroare beneficiarii în ceea ce privește calitatea şi provenienţa produselor achiziționate).

s-a reținut faptul că, începând cu anul 2014 și până în prezent, reprezentanții unei societăți comerciale au achiziționat din spațiul asiatic cantități semnificative de robineți de diverse dimensiuni și tipuri, produse ce nu sunt certificate în vederea comercializării în Comunitatea Europeană, pe care le falsificau prin aplicarea de serii de identificare a unor produse similare achiziţionate în acest scop din Europa, dar în cantități mici. Ulterior toate componentele de instalații erau vândute ca provenind din spațiul comunitar, fiind certificate prin utilizarea de documente false.
De asemenea, ofertele comerciale prezentate, care conțineau datele tehnice ale unor robineți din Comunitatea Europeană, erau nereale și susținute de documente care să ateste în fals că respectivele componente corespund din punct de vedere tehnic și calitativ.
Prin modificarea datelor tehnice, cumpărătorii de bună credință au fost induși în eroare cu privire la proveniența robineților, caracteristicile tehnice ale acestora (materialul din care era fabricat, presiunea la care putea fi exploatat în siguranță cât și perioada de exploatare a acestor piese.
Totodată, componentele în cauză au fost comercializate ca fiind produse în Comunitatea Europeană, la prețuri mult mai mari decât produse similare fabricate în spațiul asiatic.

Peste 44.000 de robineţi falsificaţi

În urma celor 19 de percheziții domiciliare efectuate la data de 19.10.2022, la domiciliul unor persoane fizice, la sediile mai multor societăţi comerciale şi punctele de lucru ale acestor entităţi comerciale, au fost descoperite și ridicate înscrisuri ce vizează activitatea comercială a peste 110 entități juridice, aproximativ 44.000 de bucăți din diferite produse industriale, 10 ștampile falsificate, 30 de laptop-uri, 35 de terminale mobile, 35 de unități de stocare a informațiilor, 2 smart watch-uri, 4.500 de lire sterline, 3.000 de euro, 1.000 de dolari și 10.000 de lei. Totodată, a fost dispusă sigilarea a patru hale de depozitare a produselor industriale și a unei hale de producție.

De asemenea, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus măsura reținerii față de 14 inculpați, cercetați sub aspectul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, falsificarea instrumentelor de autentificare străine, dare și luare de mită, șantaj, proxenetism și concurență neloială.

Mai multe persoane au fost arestate

Pentru trei persoane cu vârste cuprinse între 27 și 51 de ani, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de 11 persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.