Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Tone de gunoaie din Germania și Elveția prezentate la Satu Mare drept haine second hand

Tone de gunoaie din Germania și Elveția prezentate la Satu Mare drept haine second hand. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat descoperirea unor importante cantităţi de deşeuri care sunt vândute ca produse second hand, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, afirmând că “unii confundă ţara noastră cu lada de gunoi a Europei”.

ANPC a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în urma unor sesizări sosite de la consumatori, referitoare la modul în care sunt comercializate diverse produse second hand, din import, pe piaţa din România, echipe de control ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, coordonate de preşedintele instituţiei, Horia Constantinescu au început o amplă serie de acţiuni, pornind din Capitală.

ANPC a precizat că verificările au demonstrat existenţa unor importante cantităţi de deşeuri, în fapt, importate de Austria şi Elveţia, care sunt comercializate apoi, în România, ca produse second hand.

„Aşa cum am mai spus, unii confundă ţara noastră cu lada de gunoi a Europei. Doar că scormonitul cu care erau obişnuiţi, în tomberoanele din occident, l-au mutat acasă, unde ne încarcă cu tot ceea ce aruncă expeditorii. Printre hainele aparent încă bune de purtat, vin şi lucruri de care vor să scape austriecii şi elveţienii. Lenjerie intimă murdară, imposibil de transmis de la unul la celălalt, din perspectiva restricţiilor de sănătate, aflate în acelaşi balot cu încălţămintea plină de noroi şi alte deşeuri, ajung pe teritoriul ţării noastre, unde cea mai mare parte şi rămân să murdărească mediul înconjurător. Trebuie condamnată cu fermitate întreaga acţiune, pentru a transmite un mesaj puternic şi celor care ne expediază murdăria lor, protejându-şi doar mediul propriu”, a declarat Horia Constantinescu.

Conform legii, aceste produse, pentru a fi comercializate ca mărfuri second hand, ar trebui să sosească în ţara noastră igienizate, dezinfectate şi sortate, ceea ce de fapt nu se întâmplă, în cazul baloţilor de obiecte identificate în depozite.

“Urmând trasabilitatea acestor importuri, echipele de control au ajuns la Satu Mare, unde au fost depistate sute de tone de astfel de baloţi, cărora urma să li se schimbe destinaţia.

La acţiunile de la Bucureşti şi la cele extinse din ţara, participă, alături de comisarii ANPC şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi ai Inspectoratului General al Poliţiei”, a mai precizat sursa citată.

ANPC a adăugat că acţiunea de control este în desfăşurare.

12 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Mare șmecher e ăsta cu Secontexu de la Dorolț. Ceva putred putred e acolo !

  2. Vlad Tepes Răspunde

    Acest gen de comert ar trebui interzis prin lege.
    Cum dracu’ sa porti chiloti folositi de altul (alta) , cind poti sa cumperi la preturi derizorii haine noi.
    Ca sa nu mai vorbim ca e o chestie de demnitate ( adica lipsa de demnitate ) …

  3. Unu Răspunde

    Face ăsta la bani cu gunoaiele aduse de dincolo de nici nu vă imaginați ! Le sortează tirurile în Dorolț cu gunoaiele pe care le introduce în țară și apoi le distribuie în toată țara. Urgent trebuie stopate aceste așa zise depozite second !!!

  4. Norik Răspunde

    Firma din Dorolt are sediu in Madiorosag aici este punct de lucru.

  5. Xpert86 Răspunde

    Au verificat vreodata ANAF, OPC si Politia Economică vreodata astfel de firme???? Nu prea s-a auzit asa ceva!!!!

    • România reală Răspunde

      De ce trăiți voi unii încă cu impresia falsă că statul chiar dorește să-și facă treaba ca afară? Important e să iasă numărul de amenzi din planul ăla care nu este dar de fapt este iar restul nu contează. Dușmanul este baba cu pătrunjelul sau mai nou țăranul care vindea din fața casei merele din ogradă! Și aveau și certificat de producător la ei! Dar ANAF le-a dat la Deva câte 30.000 de lei amendă la fiecare! Asta este evaziunea în țară restul totul este rezolvat! Amenda trebuie dată, dacă se poate la persoane care nu pot riposta! Apoi restul nu ne interesează! Noi muncim. Dar fără cap! Așa a fost și pe vremea pandemiei. Statul român atâta știe să facă. Iar dacă cineva vrea să-i tragă la răspundere din cauza incompetenței (cazul tânărului ucis de Sandokan la Casa Albă) judecătorul consideră că nu sunt legături de cauzalitate dintre cele 75 de amenzi date degeaba și neîncasate și faptul că cuțitarul cu toate astea umbla liber în centrul orașului!!! Ce fain stă acum la căldură all inclusiv! Oricum mai bine decât când hoinărea pe străzi! Și toate astea pe banii oamenilor onești! Place-nu place asta este Românica și de asta se pleacă la modul ăsta din țară, mai ales tineretul. Dacă în anul Domnului 2022 un judecător ia o astfel de decizie ca în cazul citat mai sus ce așteptări să mai ai și mai ales de la cine????

    • Una Răspunde

      Patronul de la Secontex din Dorolț nici poliția nu lăsa să intre în curte la Dorolț !!! Clar este faptul că se întâmplau fapte ciudată și penale acolo. Trebuiw terminat odată și pentru tordeauna cu gunoaiele și cu deșeurile la noi în țară !!!

      • România reală Răspunde

        Gunoi la gunoi trage. Fără supărare dar noi cumpărăm și nu vine deșeul la noi pe două picioare. Mai și plătim! Așa că trebuie să încetăm să cumpărăm din astea și se va termina. Altfel niciodată. Dar la sărăcia de la noi și la ce mai vine în curând nici bani de o pâine nu vor avea mulți. Problemele mari financiare vor veni numai de acum încolo.

  6. Gheorghe Răspunde

    Realule unii nici acum nu au bani de paine ca s-au invatat sa frece laba,cu berea intr-o mana si tigara in scrumiera si sa stea la pomana altora asteptand sa capete ceva de undeva si mai ales de la stat.Cine nu vrea sa munceasca sa piara de foame ca nu-i normal ca unii sa nu munceasca nimic si sa traiasca degaba.Unii pur si simpu NU VOR SA MUNCEASCA nimic,pur si simpu.Putori din neam in neam.Io cred ca oricine va munci si-si va chivernisi veniturile nu va pieri de foame chiar daca salariile vor fi mici si greutatile mari.Cat despre gunoaiele si cacaturile ce au sufocat romania de ani de zile ce sa spun?Este tardiv ce fac acum autoritatile,este putin si de multe ori chiar nu mai rezolva nimic cu asta.Poate asa de ochii lumii.

  7. Jan Răspunde

    În orice caz depozitele și.magazinele astea de rondyuri trebuie urgent să dispară !!! E boală curată, șmecherii ăștia spală bani la greu cu gunoaiele și deșeurile altora, așa că exit !

    • România reală Răspunde

      Corect. Dar toate astea încă există pentru că mai este cerere. Asta este tristul adevăr. Sau cum zicea @Gheorghe, e full neamul ăsta de putori veritabili care stau la masă la birt și așteaptă pomana. Sunt prea mulți din ăștia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.