Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

FOTO/VIDEO. S-a deschis Târgul de Crăciun din Satu Mare. Programul complet

S-a deschis Târgul de Crăciun din municipiul Satu Mare. Începând de astăzi și până în data de 6 ianuarie, sătmărenii vor fi întâmpinați în Centrul Nou al orașului într-o atmosferă de poveste.

Târgul de Crăciun s-a deschis, oficial, în această după-amiază, marți, 29 noiembrie. În căsuțele colorate și frumos decorate, nu mai puțin de 30 de producători și meșteri îi așteaptă pe vizitatori cu bunătăți, produse tradiționale, ornamente și cele mai frumoase cadouri de Crăciun.

Ca o noutate a Târgului de Crăciun, în acest an, organizatorii îi vor bucura pe cei mici cu un tur realizat de Trenulețul Moșului, care va porni în fiecare zi, din stația amenajată în fața Centrului Comercial Someșul și va face curse între orele 18.00 – 20.00. În Atelierul Moșului oferit de Catena, cei mici vor avea parte de multe activități creative, care sunt organizate și datorită implicării meșterilor și producătorilor sătmăreni.

Activitățile sunt gândite pentru un public de toate vârstele, pentru grupuri de copiii și tineri, care își pot anunța participarea completând următorul formular: bit.ly/atelierul_mosului_2022.

Programul târgului este următorul:

  • 29 noiembrie – 18 decembrie între orele 14.00 – 20.00
  • 19-23 decembrie între orele 11.00 – 20.00
  • 26 decembrie – 6 ianuarie între orele 14.00 – 20.00

În 24, 25 și 31 decembrie, respectiv în 1 ianuarie, târgul va fi închis.

Programul activităților:

  • Luni, 5 decembrie, 12.00 – 13.00 – Pauza Mare cu Lulu (copii între 3-12 ani);
  • Miercuri, 7 decembrie, 12.00 – 13.00 – Youth in E.Motion (tineri între 12-18 ani);
  • Sâmbătă, 10 decembrie, 00 – 16.00 – Treasure Hunting;
  • Duminica, 11 decembrie, 14.00 – 15.00 – Prezentare despre albine, iar mai apoi degustarea diferitelor tipuri de miere și fagure de miere cu Boda László;
  • Luni, 12 decembrie, 12.00 – 13.00 – Pauza Mare cu Lulu (copii între 3-12 ani);
  • Vineri, 16 decembrie, 12.00 – 13.00 – Pauza Mare cu Lulu (copii între 3-12 ani);
  • Sâmbătă, 17 decembrie, 14.00 – 15.00 – Atelier de creație – Atașarea prin coasere a figurinelor;
  • Duminică, 18 decembrie, 14.00 – 15.00 – Atelier de creare pastile de ceai cu Ioana Vașvari (Seva Sana);
  • Luni, 19 decembrie, 12.00 – 13.00 – Pauza Mare cu Lulu (copii între 3-12 ani);
  • Marți, 20 decembrie, 15.00 – 17.00 – Atelier de creație și joacă pentru copii cu voluntarii de la Serviciul Maltez;
  • Miercuri, 21 decembrie, 12.00 – 13.00 – Youth in E.Motion (tineri între 12-18 ani);
  • Marți, 27 decembrie, marți, între orele 12.00 – 13.00 – Youth in E.Motion (tineri între 12-18 ani);
  • Miercuri, 28 decembrie, 14.00 – 15.30 – Atelier de creație și joacă pentru copii cu voluntarii de la Serviciul Maltez;
  • Joi, 29 decembrie, 16.00 – 17.00 – Atelier de creație – Ornamentație și înșiruire cu mărgele cu Mátyás Noémi;
  • Miercuri, 4 ianuarie, 14.00 – 15.30 – Atelier de creație și joacă pentru copii cu voluntarii de la Serviciul Maltez;
  • Joi , 5 ianuarie, 16.00 – 17.00 – Pauza Mare cu Lulu (copii între 3-12 ani);
  • Vineri, 6 ianuarie, 12.00 – 13.00 – Youth in E.Motion (tineri între 12-18 ani).

Weekend-urile din timpul Târgului de Crăciun vor fi animate de prestațiile artiștilor locali și de colindele grupurilor de copii. Merită treceți pe la Târgul de Crăciun, iar dacă fotografiați lucruri interesante, dați-ne de știre prin intermediul paginilor de facebook și instagram.

Program la scenă:

Marți, 29 noiembrie, 19.00 – 22.00 – Christmas DJ- DJ Gabi, Dj Tudor Dacian, Dj Molya Árpi și DJ Roly;
Vineri, 2 decembrie, 18.00 – 22.00 – Christmas DJ – Shtoots&Microdot;
Sâmbătă, 3 decembrie, 19.00-20.00 – Hey Roop;
Vineri, 9 decembrie, 17.00 – 18.00 – Open Wings Studio;
Vineri, 9 decembrie, 18.00 – 22.00 – Christmas DJ – Luke, Shorty&Rikz;
Sâmbătă, 10 decembrie, 19.00-20.00 – Inedit;
Vineri, 16 decembrie, 18.00 – 22.00 – Christmas DJ – Dj Harry Power, Dj Vlad B, Dj Rolly K, Dj Cătălin Golban, Dj Leviciusz;
Sâmbătă, 17 decembrie, 19.00-20.00 – Black River Blues Band.

 

5 comentarii

  1. Alo! Răspunde

    Alo! Certificat verde de vaccinare, cod QR, distantare sociala si restul unde-s???? Degeaba ati fost la munca de lamurire patriotica? Asa repede uitati ce bine a fost acum un an?

    • H&R Răspunde

      Nu mai e la modă. Trebuie să ții pasul cu moda! 😉

      • Alo! Răspunde

        Cam atat valoreaza toata prostia asta. Hartie de sters dosul pe bani grei.

      • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

        Ca lămurire suplimentară. https://www.cotidianul.ro/razboiul-banilor-intre-comisia-europeana-si-astra-zeneca/
        De fapt totul este despre bani și despre controlul economiei, a societății. Dar ce ne facem cu prim-morcovistul timișorean pandemiofilul Virgil Musta care pe pandemie le punea pe asistente sa lucreze la firma lui, inclusiv să încaseze bani pe chitanță pe firma lui în sediul spitalului? Asta in timpul serviciului la locul de munca! Dirty money talks. Unde sunteți copiii mei, idioții utili cu 4 boostere toate luate deodată????

  2. H&R Răspunde

    Ce prezice, vizioneaza Jurma? Numara banii acum?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.