Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Bacșișul se trece pe nota de plată și se impozitează. Legea a fost promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede ca bacșișul să fie trecut pe nota de plată și pe bonul fiscal, informează Digi24. Va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023.

Potrivit raportului comisiilor de industrii și buget finanțe, proiectul de lege reglementează definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestei sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acesteia de veniturile încasate de către operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurării fiscalizării bacşişului.

Conform unui amendament, operatorii economici au obligația de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacșișului oferit, între 0% și 15% din valoarea consumației.

Nota de plată trebuie să conțină și o alta rubrică în care clientul să poată înscrie suma oferită drept bacșiș, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacșișului acordat.

Prevederile ar urma să intre în vigoare, potrivit prezentei legi, de la 1 ianuarie 2023, iar nerespectarea acestor dispoziţii pot fi sanţionate cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei.

Sursa: Digi24

5 comentarii

  1. Daniel Răspunde

    Asta este o mare prostie. Eu ca și client dacă vreau las bacșiș. Mie sa nu-mi ceară nimeni în prealabil să-i spun cât bacșiș îi voi lăsa. Să-i zic eu la om că nu-i dau niciun ban și după aia să mă simt jenat când îi văd fața…

    • un cunoscător Răspunde

      In vest asa se procdeaza. Nu numai consumatorii trebuie educati dar si cei care primesc. De foarte multe ori acesti bani dispareau si crede-ma suma e mult mai mare cateodata decat salariile lor. Depinde de unitate. Pe unde am fost in vest peste tot era trecut si vorbesc de zone unde sunt multi turisti. Pentru toata lumea e mai bine asa. Pasul urmator ar fi impozitarea veniturilor bisericesti care deja depasesc 20% din per total cel putin.

  2. H&R Răspunde

    Asta e valabil și pentru îngerii în halate albe? Sau la ei bacșisul e legal și așa. Oricum ei sunt dumnezeii.

  3. Mutu de la Cotroceni Răspunde

    Pai daca eu cer nota de plata si dupa aceea ai las bacsis, cum o mai trece pe nota de plata ? Intreb pt un prieten .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.