Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

SCRISOARE DESCHISĂ! Se cere urgentarea Autostrăzii Transilvania

Președinții consiliilor județene din Regiunea Nord-Vest, mai puțin președintele CJ Cluj, care a fost reprezentat de vicepreședintele Vákár István, au participat luni, 16 ianuarie, la sediul Consiliului Județean Sălaj, la o ședință de lucru pe marginea elaborării unei strategii regionale care să permită dezvoltarea social-economică echilibrată și durabilă a tuturor celor șase județe componente.

În același context, reprezentanții administrațiilor județene au transmis o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ionel Ciucă și viceprim-ministrului Sorin-Mihai Grindeanu, prin care solicită sprijin în vederea deblocării tuturor aspectelor legate de continuare celei mai vechi și importante investiții – Autostrada A3 – Transilvania, proiect demarat în urmă cu mai bine de două decenii și marcat de o serie de disfuncționalități inadmisibile.

,,Considerăm că această investiție majoră prezintă un interes strategic pentru România și pentru dezvoltarea sustenabilă a Regiunii Nord-Vest, prin crearea unor infrastructuri de afaceri, incluzând parcuri industriale și logistice, cu locurile de muncă aferente, infrastructură turistică, mici afaceri locale și multe alte activități complementare”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de președinții CJ Bihor, Ilie Bolojan, CJ Bistrița-Năsăud, Emil-Radu Moldovan, CJ Cluj, Alin Tișe, CJ Maramureș, Ionel Bogdan, CJ Satu Mare, Pataki Csaba, și CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Finalizarea cât mai rapidă a investiției va deschide o nouă poartă de acces spre Europa, Autostrada A3 – Transilvania având menirea să asigure legătura cu rețelele transeuropene de transport – persoane și mărfuri. De asemenea, susțin semnatarii scrisorii, ar conduce la interconectarea județelor din Regiunea Nord-Vest cu celelalte regiuni, la creșterea mobilității pe piața forței de muncă și nu numai, cu impact benefic la nivelul tuturor comunităților din regiune.

,,Apreciem că după 20 de ani de la demarare, această investiție vitală pentru regiunea noastră necesită a fi urgentată pe toate căile legale, pe de o parte prin reluarea, într-un termen cât mai scurt, a procedurilor de achiziție publică, iar pe de alta, prin impulsionarea ritmului execuției lucrărilor pe tronsoanelor aflate în lucru”, subliniază oficialii celor șase consilii județene.

2 comentarii

  1. Bucuresti Răspunde

    Doresc un Ardeal independent. Nu sluga la Damboviteni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.