Ultima actualizare: ieri, 18:50
Locale

A furat un cărucior de copii, însă a fost prins repede de un polițist în civil

carucior copiiUn polițist aflat în timpul liber și-a ajutat colegii la prinderea unui bărbat care a furat un cărucior pentru copii și o geantă cu scutece și biberoane, în valoare de peste 2400 de lei.

La soluţionarea în timp foarte scurt a unuia dintre cazurile de furt reclamate Poliţiei prin intermediul unui apel 112, a contribuit şi un poliţist al Biroului de Investigaţii Criminale, ce se afla în timpul liber, după orele de program. În timp ce un tânăr de 30 de ani suna la Poliţie şi reclama că din scara blocului i-a fost furat un cărucior pentru copii şi o geantă cu scutece şi biberoane, în valoare de peste 2.400 lei, agentul de poliţie tocmai oprea pe stradă, un bărbat de 38 de ani, ce avea asupra sa bunul furat.  

Poliţistului, ce va deveni şi el în scurt timp tată, i s-a părut suspectă deţinerea căruciorului de bărbatul depistat, astfel încât l-a oprit şi a încercat să afle adevărul. Bănuiala că bunul ar putea fi furat s-a confirmat în momentul în care a aflat că tocmai se reclamase sustragerea unui asemenea cărucior, colegii săi deplasându-se spre eveniment pentru cercetări.

Astfel, datorită implicării poliţistului de investigaţii criminale ce a sesizat această încălcare a legii, proprietarul a putut reintra în posesia bunului ce-i fusese furat în urmă cu doar câteva minute.

Sursa: IPJ Satu Mare

2 comentarii

  1. Mariana Toth Răspunde

    Minunat! Fara aceasta conjunctura unica, bietul posesor de carucior si scutece aferente ar fi fost trecut pe lista interminabila a infractiunilor nesolutionate … sa speram ca faptasul va sta macar cat nastase dupa gratii ………………….

  2. Alinka Kinga Popa Răspunde

    Minunat , deja si carucioarele se fura !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.