Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Lucrările din Centrul Vechi avansează. Circulaţia rutieră se închide în câteva luni

Lucrările din Centrul Vechi, care au început în urmă cu 5 luni, au aansat pe parcursul iernii. Muncitorii aproape cau finalizat partea de săpături pentru reţele publice, au turnat structura pentru fântâna arteziană şi au început modificarea clădirii fostei toatele publice.

Urmează finalizarea terasamentelor, montarea pavajelor, iar după ce zona parcului va fi finalizată întreaga zonă va fi închisă circulaţiei autoturismelor. Se estimează că lucrările la parc vor mai dura câteva luni, după care muncitorii vor începe lucrările în zona carosabil. Circulaţia rutieră nu va mai fi redeschisă aici, urmând să fie o zonă pietonală.

Proiect de 23 de milioane de lei pentru modernizarea Centrului Vechi, a început în luna noiembrie și are ca termen de finalizare luna decembrie a anului 2023. Până în prezent în zona parcului central au fost tăiații 85 de arbori și 95 de arbuști, urmând să se planteze alți 277 de arbori, iar împreună cu arborii şi arbuştii păstraţi vor fi în total 479 de bucăţi.

În zona parcului, suprafața de spații verzi se va mări cu o treime. Vor fi înlocuite rețelele electrice vechi, se vor monta stâlpi de iluminat LED, se vor reface fântânile, după care se va trece la refacerea aleilor și a trotuarelor. Piața Libertății va deveni astfel un centru de relaxare cu alei pietonale, zone de terase, piste de biciclete, culoar pentru transportul public în comun și spații verzi.

23 comentarii

  1. Negoi Răspunde

    Bravo. In sfârșit….,.!!!!!!

  2. Archihitzer Răspunde

    Exista si pavaje colorate nu numai gri-beton….. Care deprima. Ceva discret pe verde ar arata mult mai bine….

  3. Vulpea bi-polara Răspunde

    Pe verde zici? Da-le idei….

  4. Adi Răspunde

    Da pe Lucaciu il da jos sa se spele si sase pise?

  5. Norik Răspunde

    Sa se pise pe mata.

  6. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Voi ăștia ultimii doi comentatori @Adi și cu @Norik acum a-ți scăpat de la psihiatrie? Că așa se pare. Nu aveți ceva mai bun sau de folos de făcut prin casă? 😲😰😨😮😵💩💩💩

    • Adi Răspunde

      Ba da, am. Sa-l stresez pe numitu Norik

      • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

        Vezi că ai trezit iar balaurul și scrie iarăși inepții cu majuscule.

    • Aalex Răspunde

      Va fii frumos, de 50 de ani su a fost modificari, era timpul…sunt niste oameni pesimisti si negativ, ca si cu laptele daca e alb, de ce nu e negru!

      • urbanism Răspunde

        Aici ar fi niște aspecte de discutat dar mă rog. Adică vrem să scoatem circulația din oraș (foarte bine, demult trebuia) dar nu rezolvi deloc partea cu parcatul. Pentru că sunt tot felul firma sau instituții care unele au fost parașutate acolo să fie cât mai central și ele chiar au nevoie de acces auto. Aici nu mă refer la comercianți. Deci noi în momentul de față punem căruța în fața cailor. Și totul pentru că primarul a văzut undeva ceva fântâna de nu știu care, cu muzică și lumini. Că de acolo pornește totul, îți spun eu. Apoi mai este și aspectul cu casele care arată cum arată. Ce va fi dacă careva vrea să reabiliteze fațada? Eu făceam invers. Prima dată casele. Și nu cred că asta era printre prioritățile priorității, adică reabilitarea parcului din centrul vechi. Mai sunt și multe aspecte tehnice care vor apărea pe parcurs dar nu comentez că nu e locul aici. Deci @Aalex, da este binevenită lucrarea dar nu era printre primele priorități. Asta și muzeul industrializării forțate, care se face ca să facem ceva cu fosta centrală termică și probabil nu erau alții care erau dispuși să ofere un amplasament pentru proiect.
        În tot orașul se vede lipsa de viziune urbanistică. Numai peticim și în momentul de față. Uite, unde este Jyskul ăla lângă finanțe eu nu lăsam. Acolo trebuia făcut o ditamai parcare, doar sunt finanțele lângă și câte bănci sau instituții prin apropiere! Sau uite ce se întâmplă cu groapa lui Bodi vizavi de finanțe? De aproape 20 de ani stă așa și chiar în buricul târgului! De pista de biciclete care va traversa în viitor cândva centrul nou și va trece peste podul pietonal care este încă nicăieri nici nu mai pomenesc. Când se vor apuca de a le lega se vor trezi că hopa. Că ceva nu e bine. Deci nu că e laptele alb sau negru (cum zici tu) dar dacă facem hai să facem cum trebuie și să și terminăm odată ca oamenii să le și folosească! Vezi parcul Cubic sau autogara de pe Fabricii. Câți ani, câte mandate mai trebuie, cu cât am depășit termenul? Și oare ne permitem? Asta este diferența dintre noi sau Oradea pe care toată lumea arată ca exemplu.

  7. Maci Laci Răspunde

    CEA MAI MARE PROSTIE FĂCUTĂ DE UN PRIMAR BELIT DIN SATMARNISTAN!!!! CONDUCERE DE KAKAT ȘI DE HANDICAPAȚII!!!!

    • @Faszilaci Răspunde

      Kussoljá a halál vagjo szájba, mert te is meg szavaztad.

      • Dr. Who Răspunde

        Ja. Biztos egy punga olajért meg egy kevís pinzírt hogy legyen miből megvenni a bodegában a napi kevertet. Nagy süket a góré.

      • Pistike Răspunde

        Eu, în calitate de român, născut și crescut drept român din Ardeal, recunosc că l-am votat pe Gabor, și îl susțin în ceea ce privește lucrările de modernizare a centrului vechi!
        Să vină mooia! -Mi congelatorul și frigiderul, că oricum e post și vine Paștele!

  8. Nelu Răspunde

    Bravo dl primar ….Mult succes in continuare !!!!!!!!!!!!!!!!!

  9. Sâcă Răspunde

    Intr- adevăr cum spunea cineva mai sus, ar fi plăcut ca o diversitate de culori , chiar și cărămida galbenă veche să-și găsească locul în parc (cred că a mai rămas atâta) cu alte combinații , sa scoată in relief plăcutul…

  10. Norik Răspunde

    CEA MAI MARE ȘI MAI ABERANTĂ PROSTIE INVENTATĂ DE CEL MAI JOVIN PRIMAR!!!!

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      Fii copil cuminte și ia-ți pastilele alea că altfel trimit smurdu pe capul tău cu cămașa de forță.

    • Adi Răspunde

      Ia ca sa-ti alini supararea, expunti parerea (daca ai asa ceva), dar in mod civilizat cu vocabularul de sarbatoare. Fa-o asa, de duminica, ca apoi maine ai tot timpul sa injuri si sa blestemi

      • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

        @Adi. Nu știu de ce îți bați capul cu el. Că e un troll plătit. Așa are mai multe postări deci câștigă și mai mult idiotul. Pe vremea #joscuciumaroșie în 2020 îl chema @Tineriada, apoi pe vreme de plandemie avea mai multe nickuri @Doctor, @Asistenta, @MaciLaci etc. E un idiot de serviciu.

  11. Pistike Răspunde

    Eu, în calitate de român, născut și crescut drept român din Ardeal, recunosc că l-am votat pe Gabor, și îl susțin în ceea ce privește lucrările de modernizare a centrului vechi!
    Să vină mooia! Umpleți-mi congelatorul și frigiderul, că oricum e post și vine Paștele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.