Ultima actualizare: azi, 11:07
Locale

Un sătmărean, pe lista Forbes a tinerilor de succes din Europa, în 2023

Revista americană Forbes a inclus și 7 români, printre care și un sătmărean, pe lista europeană a tinerilor de succes din anumite domenii, Forbes 30 Under 30 Europe 2023, informează startupcafe.ro.

A opta ediție europeană a listei Forbes include 300 de tineri fondatori, lideri și antreprenori din 10 domenii precum divertisment, media & marketing, știință, retail/ecommerce, impact social, artă și cultură, tehnologie sau sport și jocuri.

Printre românii incluși de Forbes pe lista europeană a tinerilor de succes se numără și sătmăreanul Cristian Dan. El a co-fondat la Londra, în 2019, Yayzy, un fintech eco ce a strâns investiții în valoare totală de 1,5 milioane EUR, conform datelor de pe CrunchBase. El a absolvit Colegiul Național ”Ioan Slavici” din Satu Mare, apoi și-a finalizat studiile de licență și master la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

În 2015 a înființat startup-ul City365, apoi a lucrat ca Software Engineer la iQuest Group și, printre altele, a fost Senior Software Engineer Zebra Fuel și CTO la Stint.


Sursa: startupcafe.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.