Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu aproximativ 10 tone de articole second-hand.
Marți, 2 mai, în jurul orei 05.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, conducând un automarfar, un cetățean român în vârstă de 39 de ani. Acesta transporta articole second-hand de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din judeţul Maramureș.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (nu a putut prezenta autorităţilor certificate de curățare).
Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.
Sursa: Poliția de Frontieră
Zurück nach Deutschland! Apoi ce mă-sa! Numai când e vorba de noi trebuie să respectăm legea la virgulă? Raus afară cu mizeriile lor napoi!
Foarte bine, sa trimita tot inapoi la hungaria de unde au venit.
Din ce vedeți am probleme să pricep chiar și un text relativ simplu scris în limba română! Dar am acces la internet și musai să arăt cât de prost sunt! Că din textul “Acesta transporta articole second-hand de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din judeţul Maramureș.” em am rămas la faza că mizeriile proveneau din Ungaria. Așa că în logica mea dacă prind vameșii unguri un transport de stupefiante care venea de nu știu unde dar este oprit la granița noastră că până atunci a trecut ca prin brânză înseamnă că marfa e românească! Oare așa o fi???
Dragul meu știi cum este zicala aia că gunoi la gunoi trage? Mnoah. Și te rogu frumos nu te șucării pentru asta ci fă ceva să nu mai fie. Binye? Că de nu s-ar cumpăra la noi fii sigur nimeni nu ar mai da bani să le bage în țară! Că noi le cumpărăm. Ar fi fraier neamțul să nu le vândă!
Mai Gabor ! prost te-ai nascut si prost vei muri !
Inapoiatule !
Portalsm alias porcarsm = amatori frustrati dezinformatori si cersetori de click-uri, asa reiese stilul de a se exprima prin titlurile articolelor. S-au prins ca cele mai multe vizualizari le au articolele care contin cuvintele magice “Ungaria si ungurii…” :-))
Gunoaiele înapoi la gunoaie!
Nici acuma nu pricep acest articol! Mai ales faza aia că gunoi la gunoi trage! Că tot vin peste capul meu!
Da gabore ! Treci repede dincolo de Carpati,de unde ai venit !
Gunoaiele inapoi la Gunoaie !