Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Garda de Mediu, inspecții pe bandă rulantă în Satu Mare. Amenzi de zeci de mii de lei

În luna aprilie 2023, Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu, a efectuat un număr total de 94 de acțiuni de inspecţie și control, din care 7 inspecții planificate pentru verificarea conformării la prevederile legale de mediu la obiective care intră sub incidența legislației privind emisiile industriale, precum și 87 de inspecții neplanificate, după cum urmează:

  • 3 inspecţii pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor impuse în actele de reglementare;
  • 5 inspecţii pentru rezolvarea unor reclamaţii;
  • 24 inspecţii dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu;
  • 3 inspecții pentru verificarea măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare;
  • 52 de inspecții cu alte autoritati.

În urma acestor controale, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 47.500 lei. Nu au fost aplicate sancțiuni complementare. În urma unei inspecții au fost identificate fapte pentru care s-a înaintat spre soluționare autorităților competente de cercetare penale.

În toate situațiile, pe lângă acțiunile coercitive amintite, comisarii au stabilit măsuri cu termen pentru remedierea deficiențelor constatate. Principalele acțiuni de inspecție au vizat verificarea modului de respectare a prevederilor din autorizațiile de mediu, gestionarea deșeurilor, a modului de salubrizare a amplasamentelor pe care anterior erau abandonate deșeuri.

De asemenea, au fost efectuate acțiuni de verificare la PTF Petea în colaborare cu Poliția de Frontieră, privind legalitatea transferurilor de deșeuri, precum și cu OPC Satu Mare.


Sursa: Garda de Mediu Satu Mare

Un comentariu

  1. Gheorghe Răspunde

    Va misacati si voi fundurile,v-ati plictisit de atata munca ,,la stat”?Da atunci cand campurile sunt pline de ambrozie de nu poate lumea sa respira si sunt mii de alergii in tot orasul asta,,miscator”,atunci unde sunteti??Sau atunci primiti interzis la verificari ca nu cumva sa deranjati marii proprietari de terenuri,investitori imobiliari care detin aceste terenuri necuratate de ani de zile,,Mare branza mare cas” asta faceti voi,adica o data de doua ori pe an iesiti si prindeti plevusca,pestii mari nu se prind,never.Prietenii stiu de ce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.