Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Protest al judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare! Cauzele care nu sunt urgente, amânate

Și judecătorii de la Tribunalul Satu Mare protestează. Astfel, cauzele care nu sunt urgente vor fi amânate.

Magistrații au anunțat că își vor limita activitatea de judecată începând cu data de 21 iunie, pe o perioadă nedeterminată. Atât secția civilă, cât și secția penală vor judeca doar cauzele urgente.

Redăm, mai jos, comunicatul de presă:

,,În urma dezbaterilor purtate, Adunarea generală a judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, a adoptat Hotărârea nr. 5 din data de 20 iunie 2023, prin care s-au stabilit următoarele:

„-Solicită ferm ca modificările legislative preconizate să nu afecteze drepturile magistraților aflați în funcție și orice eventuală modificare a vârstei de pensionare să producă efecte exclusiv în privința judecătorilor recrutați sub imperiul noilor reglementări, ce trebuie, în mod imperativ, corelate cu ritmul îmbunătățirii condițiilor de muncă.

– Solicită imperativ asigurarea resurselor materiale și umane necesare unei normale organizări a activității instanțelor de judecată, în scopul respectării drepturilor la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

În semn de protest, activitatea de judecată în cadrul Tribunalului Satu Mare se limitează pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 21 iunie 2023, la judecarea doar a următoarelor tipuri de cauze, apreciate ca urgente:

Secția I civilă

Apeluri/recursuri:

– Pensie de întreținere;

– Cereri urgente în legătură cu executarea silită – doar suspendarea executării silite;

– Ordonanța președințială;

– Ordin de protecție;

– Evacuare – art. 1041 Cod procedură civilă;

– Îndreptarea, lămurirea, completarea hotărârii judecătorești – doar în cauzele urgente menționate anterior.

Litigii de muncă și asigurări sociale – în primă instanță:

– Ordonanță președințială;

– Legalitatea și/sau suspendarea grevei;

– Îndreptarea, lămurirea, completarea hotărârii judecătorești – doar în cauzele urgente menționate anterior.

Cauze civile, cauze cu minori și familie – în primă instanță:

– Cereri formulate în baza Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;

– Cereri formulate în baza Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției (adopții, plasament, plasament în regim de urgență);

– Ordonanță președințială – doar dacă vizează  copii;

– Cereri de exequatur – doar dacă vizează copii;

– Contestație privind tergiversarea procesului – doar prin raportare la cauzele urgente menționate anterior;

– Îndreptarea, lămurirea, completarea hotărârii judecătorești – doar în cauzele urgente menționate anterior.

Se vor judeca, indiferent de faza procesuală, și următoarele cereri incidentale:

– Abținerea, recuzarea – doar în cauzele urgente menționate anterior.

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Contencios administrativ și fiscal:

– Suspendarea executării actelor administrative, cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004 (urgenţă, cu citarea părţilor);

– Cereri formulate în temeiul Legii nr. 101/2016 – doar litigii privind procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice;

Vechiul Cod de procedură civilă în căi de atac:

– cereri formulate în temeiul art. 280 V.C.proc.civ. privind suspendarea executării vremelnice a unei hotărâri judecătoreşti – complet de apel

– cereri formulate în temeiul art. 300 alin. 2 V.C.proc.civ. privind suspendarea executării unei hotărâri judecătoreşti – complet de recurs;

– art. 581 – ordonanţă preşedinţială;

Noul Cod de procedură civilă:

– art.484 – suspendarea hotărârii atacate cu recurs;

– art.718 – suspendarea executării silite

– art. 996 şi urm. – Procedura ordonanţei preşedinţiale

Litigii societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990:

– suspendare executare hotărâre AGA;

În materia insolvenței

– Cererile de deschiderea procedurii la cererea debitoarei;

– Respectarea calendarului din sentința de deschidere a procedurii insolvenței.

Secția penală

– Toate cauzele în care sunt măsuri preventive;

– Cauzele în care există riscul intervenirii prescripției răspunderii penale;

– Liberările condiționate.”


CITEȘTE ȘI:

12 comentarii

  1. Gros ca talpa de bocanc ! Răspunde

    Bă gros va mai este obrazul! Nu sunteți doar cei “mai” speciali ci și cei mai mari nesimțiți! Stiti bine ca o țara întreaga este scârbită de pretențiile voastre nesimtite și TOTAL NEMERITATE, dar va doare in cur!Macar dacă ați fi utili societății dar sunteți niște paraziți, soluții tâmpite,oameni nenorociți, procese interminabile,taxe de timbru uriașe! ce experiența de viața și chiar juridică are o pițipoancă de douăzeci și ceva de ani toată siliconata și botoxată a căre-i singure experiențe palpitante de viața se întâmplau doar prin buzi de cluburi….Aveți exemplare printre voi care o viața au respins toate acțiunile, sa nu cumva sa muncească , au ieșit la pensie la patruzeci și ceva de ani și culmea au o pensie mai mare ca salariul! Sunt SUTE de astfel de exemplare…dar voi considerați ca este perfect normal și mizeria trebuie sa continue la nesfârșit!

  2. Beny Kira Răspunde

    PNL va elimina pensiile speciale

  3. Demostene Răspunde

    10% dintre ei sunt profesioniști și dedicați actului de justiție, restul …Pilat din Pont. Niște farisei care-și majorează salariile între ei. Tribunalul Bihor pentru cei din SM și viceversa. S-au ajuns că actul de justiție să fie o loterie. Ești mai rău ca la spital după ce ajungi pe mâinile magistraților, intri sănătos și ieși cu câteva boli. Îmi doresc ca să se facă public sumele de bani încasate de cei din justiție prin hotărâri judecătorești!!! Ar trebui că cei de la Curtea de Conturi să facă un control cu o asemenea tematică.

    • Om Răspunde

      Ar putea sa ceara si presa aceste sume, daca ar vrea, în baza Legii 544/2001. Nu e secret de stat.

  4. carcotas Răspunde

    Culmea e ca magistratii nu ne pot ameninta ca pleaca din sistem sau din tara pt faptul ca nu se pricem la nimic altceva cum singuri o spun dar ca argument sa aiba avantaje. Justitia e o mizerie inca.

  5. radical2 Răspunde

    dai in pl. mai bine iti faci singur dreptate. nici nu stiu de ce exista pe fata pamantului

  6. Sile Răspunde

    Daca nu le place sa plece si sa faca altceva..Ce sa spuna cei cu salar minim pe economie si cu pensii mizerabile dupa 45 ani de munca! Daca nu taiati toate pensiile speciale nu va mai voteaza nimeni.Ati promis si ne-ati mintit!

  7. kati Răspunde

    Deci s-a abrogat cîndva din Constituție că toți cetățenii sînt egali?
    Atunci de ce sînt unii speciali și alții foarte speciali?
    Alții mor de foame frig lipsă de bani pentru medicamente tratamente etc

  8. Varu Răspunde

    Magistraților din Satu Mare! Vă dau un sfat,dativa demisia, și vă angajați la o stână de oi.

  9. Varu Răspunde

    Ce ziceți magistraților de decizia înaltei curți de casație în cel privește pe Piedone

  10. Varu Răspunde

    Oameni buni,cred că ar trebui să organizăm proteste în toată țara,ca magistrații să nu mai fie speciali,și nu numai ei,aici mă refer la polițiști și SRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.