Ultima actualizare: ieri, 18:50
presedinte CSL- Claudia Benchescu+ Robert Laszlo
Locale

Robert Laszlo – ales în noul birou naţional al Cluburilor Studenţeşti Liberale

presedinte CSL- Claudia Benchescu+ Robert LaszloSâmbătă, 11 mai 2013, a avut loc la Romexpo, Bucureşti, Conferinţa Naţională de Alegeri a Cluburilor Studenţeşti Liberale.

Dintre liderii naţionali ai PNL au participat: Crin Antonescu – preşedinte PNL, Daniel Chiţoiu – viceprim-ministru, Ministrul Finanțelor Publice, Mihai Voicu – ministru delegat  pentru Relaţia cu Parlamentul, Cristian David – Ministru delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian Buşoi – europarlamentar, Radu Surugiu (cel care şi-a predat mandatul de preşedinte CSL Naţional) şi Florin Alexe – preşedinte TNL Naţional. 

În prezenţa a peste 1000 de studenţi din toată ţara, s-a ales noua structură de conducere în frunte cu preşedinta Claudia Benchescu. Benchescu îşi doreşte consolidarea identităţii liberale şi asumarea după 10 ani a rolului de organizaţie de tineret ajunsă la maturitate.

Printre direcţiile de acţiune ale noii echipe a Claudiei Benchescu se numără, potrivit moţiunii “Reconstrucţia României – Şansa generaţiei noastre”, prezentate în cadrul conferinţei: fondarea Cluburilor Studenţeşti Liberale în universităţile româneşti, crearea comisiilor comune cu uniunile studenţeşti de elaborare a programelor pentru studenţi, înfiinţarea Cluburilor Studenţeşti Liberale în cercurile tinerilor români aflaţi la studii în străinătate, crearea comisiilor de specialitate CSL, înfiinţarea cercului de dezbateri al studenţilor liberali şi implicarea membrilor CSL în consolidarea structurilor partidului.

Structura noului birou: prim-vicepreşedinte: Paul Lică Măhălean, secretar general – Denisa Zevedei, vicepreşedinţii CSL – Florin Blaj, Alin Fugaci, Alexandru Dobrea, Cristian Mitricof, Diana Nicolae, Andrei Galiţă, Emilia Mitrofan şi Cristina Udrea, iar membri: Aur Andreescu, Alexandru Bănuţă, Eliza Bogdan, Marius Crişan, Ioana Groza, Robert Laszlo, Claudia Plotundă, Flavian Stoica, Mihai Vălean, Alexandra Vlasa.

Menţionăm că Robert Laszlo ocupă funcţiile de vicepreşedinte BPT TNL Satu Mare şi preşedinte al Organizaţiei Municipale de Tineret a PNL Satu Mare.

 Sursa: CSL

Un comentariu

  1. Maria Răspunde

    Bravo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.