Ultima actualizare: ieri, 18:50
razie pietoni
Locale

50 de pietoni amendați în câteva ore

razie pietoniÎn cadrul acţiunilor de prevenire a accidentelor, derulate ieri, 15 mai, de poliţiştii Biroului Rutier, s-a urmărit în mod prioritar responsabilizarea pietonilor, o categorie importantă şi vulnerabilă de participanţi la trafic.

În decursul câtorva ore au fost constatate şi sancţionate peste 50 de încălcări ale normelor rutiere, comise de pietoni pe raza municipiului reşedinţă de judeţ.

Poliţiştii sătmăreni au atras atenţia pietonilor să traverseze numai prin locurile permise, după o temeinică asigurare, reamintindu-le că un pieton se opreşte mai uşor decât un autoturism, mai ales în condiţii dificile de drum.

O atenţie deosebită se impune a fi acordată supravegherii copiilor, care pot fi victime ale unor accidente grave, în ipoteza în care traversează strada neînsoţiţi sau în fugă. Exemplul corect al părinţilor, care respectă regulile de circulaţie, contribuie eficient la formarea unei conduite responsabile în trafic.

Sursa: IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. hidroizolatii Răspunde

    Pentru prima data pot spune ca i-am văzut pe cei de la politia locala ca fac o treaba cu folos, adică adunau toate persoanele care traversau ca oile pe unde apucau, numai pe trecerea de pietoni nu, insatisfacția mea e ca nu știu totuși dacă le-au fost aplicate amenzi sau doar au fost avertizați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.