Ultima actualizare: azi, 08:00
Locale

Credință, neam și tradiție: Satele Unite ale Sătmarului, la a doua ediție

Asociația ,,Satele Unite ale Sătmarului” îi invită pe sătmăreni la cea de-a doua ediție a evenimentului creștin patriotic, Satele Unite ale Sătmarului, care va debuta în acest weekend.

Cea de-a doua ediție a evenimentului va porni de la Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Lunca Potăului, comuna Apa, în data de 23 septembrie și va ajunge la Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” din localitatea Măriuș, comuna Valea Vinului, în data de 24 septembrie. Aceștia vor opri în fiecare localitate de pe traseu, pentru a se întâlni cu mic cu mare, la ceas de mare sărbătoare.

,,Simbolistica acestui pelerinaj este aceea de a ne uni pe toți în jurul ideii iubirii de credință și de neam. Sătmărenii sunt invitați să se bucure împreună și să cinstească așa cum se cuvine valorile noastre strămoșești, cele care prin dârzenie și credință, ne-au dat puterea de a rezista și de-a învinge”, transmit organizatorii.

25 comentarii

  1. Godoroja Răspunde

    ‘ai de p mea! A sunat secolul XIX, isi vrea imbecilii inapoi

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      Nu stiu cine o inventat numele, sau ce istoric il consiliaza..dae cred ca ala ju stie de proiectul cu Statele unite ale Austriei Mari. Si nici de “accidentele” celor cu ideea,

  2. NH Răspunde

    Când sunteți incapabili de a face ceva pentru țara aceasta vă ascundeți după poala popi. Evul Mediu

  3. Cora Denzl Simona Răspunde

    o natie retardata , opsedata de ortodoxia excesiva si nationalitate iredentista

  4. Tabu Răspunde

    Se intalnesc rumanii care au fost mutati cu forta pe meleagurile Satmarene acu de 100 de ani.

    • Vasile Răspunde

      Ma nemernici de ce va deranjaza acest perelinaj ?Cand migratorii navalesc in Satmar nu va deranjaza? Nimeni nu va invitat s-a participati mereti dracului in perioada asta intre ciori in Gradina Romii unde va este locu!

      • Decebalus per Scorillo și dacii liberi Răspunde

        Eveniment de mare “traditie” la al doilea an. Ce să mai zic. Tot refulează frustrarea pe același subiect? Când vă veți obișnui și când vă veți ocupa de ce trebuie?

        • Anti Răspunde

          Mai taci ma, ca ești prost grămada!
          Ghiuj bătrân!!!

          • Lupusor mihai

            M-am întîlnit cu caravana in drum spre Maramureș ! Impresionant ! Felicitări organizatorilor ! Și celor care au participat activ ! La mai mult și la mai mare ! La ediția viitoare venim și noi cu căruță !

          • Decebalus per Scorillo și dacii liberi

            Cine vorbește? Dar spune nu-i așa? Vreau să văd după alegeri dacă se mai organizează acest eveniment multimilenar. Că deja și maramureșenii s-au retras din proiect după doar un an. Sau și asta negi???? Că dacă da mai bine dă-ți ochelarii de cal jos, îți obturează sensibil câmpul vizual și așa mic. Auzi tu megaprost grămadă!

      • Tabu Răspunde

        Cine sunt migratori ? Iti spun eu , ultimele migratori in Europa sunt Pecengii si Cumani. Aceste popoare chiar sau asezat in sud de Carpati si est de Carpati. Adica la actual de Moldova si tara Vlahilor. Adica continuitatea cu Romanii a picat. RUMÂNIE s. (IST.) iobăgie, șerbie, vecinătate, vecinie, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de dependență a țăranului s-a numit „iobăgie” în Transilvania, ~ în Țara Românească și „vecinie” în Moldova.)

        • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

          Nu știi bine. Ultimii migratori suntem noi românii. Jumate țară este plecată la munci și vine acasă din ani în paști sau când e ceva nuntă. Mulți cu anii nu vin înapoi și sunt mulți care trimit copiii la școală acolo și nici nu mai vor să vină acasă. Drept vorbin la ce să vină? Așa că mai ușor cu epitete de astea cu migratorii că numai noi plecăm așa cu lumea în cap și sirienii. Nu auzi depsre alte nații europene să facă ce facem noi. Putem noi să fim pevecistăpâni că tocmai noi ne batem joc de țara noastră. Și mai vrem să ne respecte alții când văd cum procedăm tocmai noi???? Așa că nu mai faceți gălăgie.

        • Laci Răspunde

          ALO!!!
          Înainte sa spui ceva, învață dracului sa vorbești corect!!!
          Dybolok cu pretenții de aristocrat!

  5. Gigi Răspunde

    Cozma, dale abrac și la cai și la călăreți!:)))

  6. 😱😱😱 Răspunde

    Bă da’ nu tu un porc, o vacă și mai ales nici o oaie, numai cai???? Voi de unde a-ți mai scos-o pe asta????? Vă dați între voi cu parfum singuri dar numai autentic nu este, boss.

  7. Adi Răspunde

    Adișor puișor, ia zi tu așa since câți bani ai cheltuit tu pentru mișcarea asta si mai ales de unde ii ai?
    Că de sărit cu curu în sus, sari, că alții sifonează bani fără să ai dovezi. Deci vreau să vă văd cu faceți public bugetul.
    Apropo vezi ca motorina a depășit 7 lei. Ai promis reducerea prețurilor. Sau tu procuri din Ucraina?

    • Lulu Răspunde

      @Adi, stii vorba lui Dabija???
      Na, azert mondom!!!
      Vedeți-va de treaba troli nerușinați!

      • @Lulu Răspunde

        Vezi că am înțeles că anul trecut și alții și-au pus întrebarea asta. Paniemaieș???? Că așa zice radio șanț. Deci probabil știe omul de ce zice asta. Probabil unii nu se astâmpără până nu sunt chemați să dea cu subsemantul. Mai știu și de un primar de pe la noi de care sigur nu îți place, tot așa. Na, azert mondom. Lasă tu mai bine și ocupă-te de lucruri la care te pricepi. Adică nu-ți provoca dureri de cap dacă nu e musai. Vezi că e duminecă și te așteaptă popa să dai raportul ce ai mai făcut. Așa că fii cuminte și șezi în banca ta.

        • Lulu Răspunde

          @Lulu, înainte de toate: ce înseamnă “ dumineca”? Dacă te-ai referit la faptul ca azi este duminica, apreciez efortul…🤪
          Mai insista, in cele din urma tot se va prinde ceva si de capul tău…limba romana nu este chiar stat de grea..:
          Părerile însă pastreaza-ti-le pana când va fi nevoie de ele. DEOCAMDATĂ NU SUNT NECESARE.
          Înțeleg solidaritatea de haita, dar mai bine îți urmai indemnul: “ sezi in banca ta”
          Te băgasi in seama, la fel ca si ceilalți troli inveninati si te făcuși de cacao.
          Csak azert mondom!

          • @Lulu

            Este o diferență mică-mare între noi. Aia că tu ești troll și te folosești de n+1 nume ca să comentezi pe când eu îmi exprim părerea mea proprie și nu ca în cazul tău când vine textul de undeva gata compus. Nu de alta dar aceste aspecte se simt la tine de la kilometri distanță. Ești jalnic. Nu te băga că te depășește fenomenul. Bine tati?

  8. Grigorescu Răspunde

    Imaginea se aseamănă cu o pictură celebră, “Care cu boi”, doar că aici boii sunt în care!

  9. Hunu’ Răspunde

    Mai primitiv de atât poți fi???
    Rusine sa-ți fie!!!

  10. Hunu’ Răspunde

    Mesajul anterior este destinat animalului care s-a semnat Grigorescu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.