Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

Cum s-a produs accidentul mortal din Satu Mare. O tânără de 19 ani a decedat

Cum s-a produs accidentul mortal din Satu Mare. Trei mașini au intrat în coliziune, sâmbătă seara, la intrare în localitatea Dorolț, iar două dintre autoturisme au ajuns în șanț. Mai multe persoane au fost rănite, iar o tânără, în vârstă de 19 ani, și-a pierdut viața.

Ce spune poliția:

,,La data de 7 octombrie, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în municipiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că trei autoturisme, care circulau pe același sens de mers, ar fi intrat în coliziune, pe fondul efectuării unor manevre de depășire.

Din producerea evenimentului a rezultat decesul unei tinere, pasager într-unul dintre autovehicule, precum și rănirea conducătorului acestuia, ambii în vârstă de 19 ani. Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.


CITEȘTE ȘI:

2 comentarii

  1. Xpert86 Răspunde

    Vagă informația cu privire la dinamica accidentului!!!!

  2. altu fără bmw Răspunde

    Sunt curios cum doarme cel care e vinovat de accident.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.