Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Urmează parada lampioanelor la Satu Mare, cu ocazia zilei sfântului Martin!

Organizaţia Tinerilor Germani Sătmăreni Gemeinsam împreună cu Liceul Teoretic German Johann Ettinger şi cu Comunitatea Germană a bisericii Calvaria organizează joi, 9 noiembrie, Sărbătoarea Sfântului Martin.

Sute de copii, ca în fiecare an, vor participa la paradă alături de părinți și profesori, luminând, astfel, pentru câteva momente, străzile municipiului Satu Mare. Alături de ei vor fi și membrii Fanfarei din Foieni, care vor cânta melodii specifice sărbătorii.

„Urmând exemplul Sfântului Martin care a ajutat nevoiaşii, copiii pot cumpăra lumănâri cu scop caritativ. Suma strânsă va fi folosită de Organizația Caritas pentru sprijinirea seniorilor bolnavi. Marşul în amintirea Sfântului Martin începe în data de 9 noiembrie, la ora 17:30 din faţa Muzeului Județean, strada Vasile lucaciu cu Fanfara din Foieni”, transmit organizatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.