Accident în Satu Mare. O femeie a ajuns la spital, după ce a fost lovită de o mașină condusă de un șofer, în vârstă de 67 de ani. Totul s-a petrecut vineri, 26 ianuarie.
,,La data de 26 ianuarie, în jurul orei 09.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 67 de ani, din județul Satu Mare, ar fi acroșat o femeie de 65 de ani, din comuna Doba, care s-ar fi aflat în traversarea drumului public.
Din producerea evenimentului, a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la o unitate medicală. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Satu Mare, pentru PortalSM.