Accident cumplit pe DN24, în județul Galați. Un camion și un autoturism au luat foc în urma unui impact puternic, iar doi tineri au murit arși de vii.
Potrivit IPJ, la ora 09,45, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DE 581 – DN 24, în localitatea Gara Berheci.
“Din primele cercetări, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi au stabilit că un autoturism care se deplasa din direcţia Tecuci spre Bîrlad ar fi pierdut controlul direcţiei de mers, ar fi acroşat un parapet şi apoi ar fi intrat pe contrasens, intrând in coliziune cu un autocamion, care se deplasa din sens opus. În urma impactului, autoturismul a luat foc. Conducătorul acestuia, un tânăr de 19 ani, şi un pasager în vârstă de 16 ani au decedat”, potrivit IPJ Galaţi. La locul evenimentului ISU Galaţi intervine cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi un elicopter SMURD. “Accident rutier urmat de incendiu, produs între un autoturism şi un autocamion, pe DN 24, în localitatea Berheci. Autovehiculele au fost cuprinse de incendiu. Doi tineri au fost găsiţi carbonizaţi. Şoferul camionului a fost transportat la spital în stare de şoc”, potrivit ISU Galaţi.
Hehe, tot degeaba vă povestește omul despre selecția naturală????? La cum arată scena sigur au mers cu 80 la oră. Poate 180. Na asta este. RIP și condoleanțe pentru familie.
Probabil i-a “ajutat” si poleiul de pe carosabil…
Cu atât mai mult ai grijă și nu mergi cu viteză. Dar văd că unii se cred nemuritori. Apoi trezirea la realitate este foarte dură. De fapt ei nu se mai trezesc. Păcat să-ți irosești viața cu așa o prostie monumentală.
Bine că n-au omorât și alți nevinovați!
Doi idioți mai puțin, măcar nu se mai reproduc! S-au autoexclus din baza genetică 😉