Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

Magazine terorizate de o gașcă de hoți. Furau zi și noapte și își cumpărau droguri. Au lovit o angajată

Mai multe magazine din municipiul Satu Mare au fost terorizate de o gașcă de hoți. Indivizii furau zi și noapte, apoi vindeau produsele iar din banii obținuți își cumpărau droguri. Erau atât de disperați să fure, încât, la un moment dat, unul dintre ei a recurs și la agresiune. Ei au fost în cele din urmă identificați, iar în această săptămână au fost trimiși în judecată.

Hoții și-au început activitatea la începutul acestui an, atunci când au început să intre în magazinele de cartier din municipiul Satu Mare, de unde furau tot felul de produse pe care le vindeau ulterior oamenilor pe stradă.

Nici nu conta ce furau, important era să facă bani, pentru ca mai apoi să își poate cumpăra droguri.

Furau zi și noapte, iar când erau să fie prinși au recurs la agresiune

Potrivit informațiilor PortalSM, la data de 19.01.2024, în jurul orei 12.00, în timp ce se afla la un magazin din Satu Mare, un individ, în vârstă de 28 de ani, a sustras de pe raft o sticlă cu băutură alcoolică. La ieșirea din magazin, întrucât una dintre angajate a încercat să recupereze sticla de băutură, individul a îmbrâncit-o pentru a-și asigura scăparea, moment în care persoana vătămată s-a lovit de ușa de acces în magazin.

Individul nu s-a lăsat, iar la câteva zile distanță a revenit la același magazin, de data aceasta însoțit de alte două persoane, ambele în vârstă de 27 de ani. Mai exact, în zilele de 28.01.2024, 29.01.2024 și 30.01.2024, în mod repetat, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, profitând de neatenția angajaților magazinului, inculpatul a sustras de pe rafturi mai multe produse, pe care le-a ascuns în buzunarele hainei pe care o purta, după care a părăsit magazinul fără a le achita, cauzând împreună cu alți doi indivizi, un prejudiciu în cuantum total de 845 lei.

Au dat lovituri și în alte magazine. Furau ciocolată, șampoane și cașcaval, apoi cumpărau droguri

Fiind audiat, capul găștii a declarat că într-una din zile, în timp ce el și ceilalți doi indivizi stăteau și povesteau, văzând că nu au bani să-și cumpere droguri, au hotărât toți trei să meargă și să fure din magazine șampon, ciocolată, cașcaval și limpezitor de rufe.

Dintr-un magazin au furat ciocolată, 11 sau 12 bucăți, cașcaval fără să știe ce cantitate și șampon trei sau patru recipiente. Au mai fost la furat și la o altă unitate, de unde toți trei au furat cinci recipiente cu șampon. Produsele pe care le furau din magazine, respectiv ciocolată, șampon pentru păr, limpezitor pentru rufe și cașcaval, le vindeau la prețuri mici, fără să știe prețul, la oamenii de pe stradă, la oamenii din baruri, la oamenii din piețe.

El a precizat faptul că pe banii obținuți din vânzarea produselor pe care le furau își cumpărau plicuri cu substanțe psihoactive, fără să cumpere mâncare sau altceva.

În această săptămână, capul găștii a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat în formă continuată. Ceilalți doi indivizi au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, respectiv în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de furt în formă continuată.

Un comentariu

  1. Norik Răspunde

    Asta e rezultatul conducerii dezastruoase PNL, PSD, UDMR, USR!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.