Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Trei hoți din Satu Mare, prinși de polițiști

hoti satu marePoliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare, au depistat în flagrant un tânăr de 26 de ani, suspectat de sustragerea unei biciclete, lăsate neasigurată în scara unui bloc de pe Strada Jubileului din municipiu. Proprietarul bunului a reintrat în posesia acestuia, recuperându-şi astfel integral prejudiciul de 500 lei.

Poliţiştii au continuat însă cercetările, suspectând că tânărul surprins în timpul „acţiunii” a mai fost implicat în comiterea unor asemenea fapte. În urma extinderii anchetei s-a stabilit că Andrei V.  a mai sustras două cărucioare pentru copii şi corpuri de mobilier, în valoare totală de 1.900 lei. Şi în aceste cazuri bunurile furate au ajuns la proprietarii de drept, în urma acţiunii poliţiştilor.

        

Tot poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au intervenit luni, şi în urma unui apel 112, recepţionat după ora 19.00, prin care se reclama comiterea unui furt din incinta unei societăţi comerciale. Gheorghe B., din Satu Mare, angajat al unităţii, a pătruns prin efracţie într-o hală, după plecarea colegilor săi, şi a încercat să fure mai multe aparate electrice, pentru a le valorifica şi a face astfel rost de bani. A fost surprins însă tocmai în timp ce încărca într-un sac drujbe, flexuri, un burghiu, tuburi cu vaselină şi discuri pentru flex, nereuşind astfel să-şi pună în aplicare planurile.

Prejudiciul cauzat unităţii a rămas la suma de 500 lei, reprezentând contravaloarea distrugerilor cauzate de suspect în timpul pătrunderii prin efracţie.

 

Şi Ştefan K., de 35 de ani, este anchetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul a fost surprins de poliţiştii locali, în timpul nopţii, având asupra sa un motor electric şi alte obiecte din aluminiu. A fost sesizată de îndată patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare, poliţiştii identificând persoana suspectă şi stabilind că bunurile au fost sustrase cu puţin timp în urmă dintr-o societate comercială.

        

Pe numele celor trei suspecţi depistaţi de poliţişti au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.