Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

VIDEO. Adrian Cozma își recunoaște înfrângerea și îl felicită pe Pataki Csaba

Președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, a ieșit public, în această dimineață, pentru a își recunoaște înfrângerea. În cadrul unei conferințe de presă, acesta a ținut să îl felicite pe președintele ales al Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba.

El a transmis că îl respectă pe președintele Consiliului Județean Satu Mare și că, din poziția pe care o are, va continua să contribuie la rezolvarea problemelor cu care se confruntă sătmărenii.

„Vreau să le mulțumesc tuturor sătmărenilor pentru că s-au prezentat la vot în număr atât de mare. A fost o campanie în care am discutat multe, m-am încărcat cu multe dintre problemele sătmărenilor și cred că, în continuare, trebuie să ducem această luptă pentru dreptate. În momentul de față, respect voința sătmărenilor manifestată prin vot. Chiar dacă nu avem date oficiale ale rezultatului scrutinului de ieri pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, sunt al doilea clasat, la distanță de 11.000-12.000 de voturi, deocamdată, de al treilea clasat. Îl respect pe președintele Consiliului Județean care a obținut un nou mandat pe următorii patru ani. Îi doresc mult spor și multă sănătate, însă problemele sătmărenilor rămân, în continuare, o prioritate pentru mine și mă voi strădui, din poziția pe care o am, să contribui la rezolvarea acestor probleme.

E clar că bariera votului etnic nu am putut-o zdrobi. A fost un vot etnic, care s-a dat ieri. E clar că în viitor trebuie să ne concentrăm și mai mult, și asta trebuie să înțeleagă toți cei care au participat la aceste alegeri. Pe de altă parte, eu ce pot să observ și este foarte clar, Partidul Național Liberal rămâne principala forță politică românească din județul Satu Mare, asta văzând rezultatul preliminar și văzând numărul de aleși locali pe care îi avem, în momentul de față, și numărul de voturi pe care eu le-am obținut în această competiție”, a declarat Adrian Cozma.

PortalSM a transmis LIVE conferința de presă din sediul PNL Satu Mare:

23 comentarii

  1. Fasz Răspunde

    Felicitări Adrian Cozma, ai obținut rezultate bune, semeni cu Alain Delon acum, poți deveni Președintele României varianta1859.

    • Ad Răspunde

      Demisia , rezultat rușinos !!

      • Mirela Răspunde

        Domnule călăreț , se pare că au probleme de percepție sau ești bipolar . Acum 48 de ore maturai cu Pataki iar acum îl venerezi .
        Dureros este că absolut tot ce a fost evidențiat în campanie este adevărat !!

  2. Sile Puscas Răspunde

    Adrian, dă-mi banii inapoi!

  3. Ad Răspunde

    Demisia , rezultat rușinos !!

  4. Emily Răspunde

    Adrian ár fi timpul să dispari din viața politică al Satmarului. Cu atitudinea ta la parlamentare putini te vor vota.

  5. S Răspunde

    Puisor, greu cu aritmetica, cum a fost un vot etnic? Sa ai 65% intrun oras care are populatie 35% unguri iti trebuie inca 30% de la romani. Numarul votantilor romani ,ca numar, a fost apropiat de numarul votantilor unguri, cea ce inseamna ca chiar daca presupunem ca aproape toti ungurii au votat cu Kereskenyi fiecare al doilea roman l-a votat si el.
    Mai degraba au fost etnice voturile tale baiatule.

  6. 🤔 Opaa! 🤔 Răspunde

    KORHÁZULE, sper că ți-ai dat seama ca o campanie electorală nu se poate clădi pe ură-șovinism – cu discursuri de instigare la ură între români și maghiari – minciuni!
    Ești zero barat cu echipa ta cu tăt! 🤔🤔🤔 Așteptăm demisia de onoare!

    • Stefan Răspunde

      Tot ce tine de onoare ii lipseste acestui (ne)distins domn, care ieri si-a finalizat irevocabil cariera politica oricum foarte subtire si total lipsita de continut. Adevarul a iesit la iveala, a vazut multa lume nonvaloarea acestui individ. El inca nu, dar viata i-o va prezenta si lui. Sa fim sanatosi cu totii!

  7. John Doe Răspunde

    Ce s-a intamplat cu sondajul PNL de acum 3 zile, care arata victoria clara a lui Kozma in aceasta duminica?

    • c-block Răspunde

      S-a dus în jos pe canalizare. Eu tind să cred că nici nu a fost. Asta ca să știe toată lumea cam cât valorează cuvântul omului. Aviz votanților pentru data viitoare. Asta cam cum a desființat și pensiile speciale sau a redus prețul la carburanți. Cum se cheamă asta? La mine 🦜.

  8. Ghiurii Răspunde

    Gest frumos. Dar nu destul de frumos.

    • comentator Răspunde

      Eu în locul lui Pataki nu l-aș ierta și de uitat niciodată nu aș uita ce și-a permis să facă în campania asta mizerabilă. Campanie făcută exclusiv de el apoi tot el țipă că vai vot etnic etc., etc. Și la faza asta șți mămica unguroaică e de vină. Că din ce se pare la cineva îi lipsesc cei 7 ani de acasă cu desăvârșire. Cumva a crescut prin internat și noi nu știm???? Sper ca cel și cea în cauză să sughită muuult și îndelung.

      • Ghiurii Răspunde

        Las ca tanti Ildiko ia canta cu tigaia “Nu-i batuta ca la noi” o veche romanta Militienista de prin ani 80.
        Nici de Potoki nu mi-e frica. N-o s-a uite sa se razbune la momentul oportun.

  9. vadimT Răspunde

    Au furat! Striga Supozitorule: ne-au furat ungurii! DEMISIA, Medicamente, medicamente, mai ia doau vaccinuri luate de partidul tau. Dispari din viata publica, nu mai ai trecere cu slogane anti maghiare. Chiar 1% a fst diferenta dintre voi. M-am distrat bine, cine te-a mintit ? Cu asta au iesit mai multi maghiari la vot.
    Jo napot kivanok es Gratulalok!

  10. Unul Răspunde

    Sper ca vei fi demis din toate functile pe care le ai in partid!!!

    Politia Locala sa se autosesizeze in privinta comertului clandestin/stradal de pe strada Paulesti la magazinul lui Cosma.adica a parintilor.Cu ce drept sau pe baza carui autorizati au dreptul de as expune marfa pe domeniul public ? https://www.google.com/maps/@47.7772787,22.8924244,3a,75y,200.75h,85.71t/data=!3m6!1e1!3m4!1sPq9iFjn0qJMPWTMausXTHQ!2e0!7i13312!8i6656?coh=205409&entry=ttu
    Legea e pentru toti sau uni pot fi exceptatii ?

  11. comentator Răspunde

    Probabil nu vom auzi niciodată fraza că “Îmi cer scuze pentru comportamentul meudeplasat din campanie”. Așa că scriu pre limba lui mama ta că știu că înțelegi – A te anyukádnak is. Hogy az a …… Neveletlen sültparaszt, anyaszomorító. 🤮 Mégis kinek képzeled magad? Asta ca să știi nu vei fi iertat niciodată. Chestii din astea nu se uită. Și când ai pus-o lată cu ungurii eu sugerez să te lași păgubaș și cautăț-i altă îndeletnicire. De preferat în altă parte. Uite, acolo e Ucraina! Am înțeles că ai ceva simpatii de afaceri cu ei de o vreme! Că altfel vei fi taxat pe unde te prind. Asta a fost un sfat prietenesc și pe care nu-l meriți.

  12. Chira Răspunde

    Răspunde
    Rezultatatele alegerilor în municipiul și județul Satu Mare erau foarte previzibile. Singurele surprize sunt la cele câteva comune din județ. Eu ca și votant de dreapta, am observat că PNL a pierdut două dintre cele mai mari comune din județ, respectiv Bixad și Turț ( + Țarna M). La Țarna Mare fostul și actualul primar, d-na Sobius M, a virat din nevoie spre PSD, la Turț fostul primar a fost sabotat de către propriul partid. Beniamin Kira, membru marcant al BPJ PNL, de aproximativ doi ani de zile a pregătit pe față răsturnarea primarului și al viceprimarului PNL, făcând acest lucru cu știrea și în văzul membrilor de partid fără să fie oprit sau sancționat (dat afară sau ,,tras” pe linie moartă. La Bixad lumea s-a săturat de toată famiglia arabului, de toate furăciunile, matrapazlâcurile și șpăgile luate, șpăgi cu care au ajuns milionari în euro, asta pe față și fără să dea socoteală în fața partidului sau a legii. Mai continuăm?

  13. Laura L Răspunde

    Felicitari domnule Cosma,de seara sarbatorim in doi! Te astept la portita! 😚

  14. Sergiu Răspunde

    Adisor asta se întâmplă când te piși împotriva vântului și crezi că nu te stropești, orgoliul tau te-a tras pe tușă,marea problemă este că ai tras partidul după tine,acuma nu îți rămâne de cât să îți dai demisia din funcția de stab peste PNL Satu Mare și să îți vezi de viață,ai pierdut a treia oară,in concluzie nu le ai cu politica sub nici o forma,sperăm că cei care știu să facă politică din PNL să te tragă pe tușă cat mai rapid, mult succes în viață, în politică nu ai avut și nici nu vei avea!.

  15. 🦁#Liberal Răspunde

    Pune mâna și cereți scuze nemernicule ca ne lași în rahat cu alți cetățeni ai județului !!! Obraznic ce ești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.