Orașul Ardud se pregătește să devină scena unui moment istoric pentru județul Satu Mare, găzduind un eveniment de excepție. Sâmbătă, 20 iulie, începând cu ora 17.00, Casa de Cultură “Dr. Augustin Mircea” va fi locul unde publicul va avea ocazia să-l întâlnească pe Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai I.
După mai bine de un secol și jumătate de la instaurarea monarhiei în România, fascinația pentru nobilul sânge albastru și viața din palatele regale intrigă și astăzi publicul care îmbrățișează cu admirație și profund respect valorile morale și etice promovate de către membrii monarhiei.
În cadrul evenimentului MedievArtFest Ardud 2024, Principele Nicolae, cunoscut pentru activismul său în domeniul drepturilor omului și mai ales datorită implicării în formarea tinerilor, va prezenta cartea-album “Bunicul meu, Regele Mihai” și va proiecta documentarul “Regele Mihai – Drumul spre casă”.
Participanții vor avea, de asemenea, ocazia să primească autografe și să facă fotografii cu Principele.
Moderarea evenimentului va fi asigurată de prof. dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene “Petre Dulfu” din Baia Mare, căruia îi revine privilegiul de a contura coordonatele socio-istorice ale monarhiei românești.
,,Imaginea publică a orașului nostru ne recomandă pentru a găzdui un moment istoric pentru județul Satu Mare, o prezență unică, captivantă, un prinț moștenitor al monarhiei care este încă vie în sufletele românilor, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai I”, spun organizatorii.
Principele Nicolae continuă misiunea strămoșilor săi cu sânge nobil și se implică activ în evenimente, acțiuni și inițiative pe care le consideră grăitoare pentru România autentică, promovând tradițiile și valorile românești cu demnitate și sârguință, în memoria bunicului său, Regele Mihai I.
Deși născut și crescut în străinătate, Nicolae și-a însușit dragostea pentru România din poveștile bunicului său exilat, numind această țară “acasă”.
Intrarea la eveniment este liberă, invitând publicul să devină parte a acestei întâlniri deosebite care va transforma, pentru o zi, Ardudul în capitala regalității.
“Nu văd România de azi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copii noștri!“ – Regele Mihai I al României.
Mai bine să rămână unde e ……. Nimeni nu e curios de el.
Poponar nobil , cu caracter dubios.
Bine zici târane, mâncator de râme cu muștar.
Sâ reinstalam dictatura proletara. Cheama minerii. Lumpenii sunt baza.
Acuma mai rămâne să aflăm ce treabă are casa regală cu orașul Ardud. Ce zici, te riști și ne explici tu asta? Că ăsta sigur a trecut prima dată prin partea asta de țară. Singurul motiv pentru prezența sa este că e nepotul lui cutare. Și nici în trei vieți nu o să ajungă la dimensiunea umană a bunicului, asta să-ți fie clar. Așa că fii în continuare ironic și mai bagă texte cu lupta proletară că doar atâta poți. Ce treabă are una cu alta??? Poate tu știi. Și tare aș fi curios la momentul reîntoarcerii Regelui Mihai în țară când nesimțitul de Iliescu l-a expulzat TU unde erai și ce ziceai? Mare deontolog ce ești. Ne povestești cu lux de amănunte te rog??? 😮🙏🤮🦜🦜🦜🦜Mare papagal ce ești!
Na, nu mai spune, mai Socrate al sătmărenilor! Ești de serviciu permanent?
Băi “Mindentudo”… ești ridicol cu intervențiile tale, și plictisitor ca o muscă…
Evident vei face spume la citirea prezentului comentariu; nu-ți voi răspunde însă întrucât ar fi o pierdere de vreme…
Dacă e să ne comparăm nu cred că ne putem măsura ca și cunoștințe. Stai locului unde ești indiferent că te numești @Attila sau @I-rony. Că află de la mine că știu că ești una și aceeași persoană. Nu sunt mindenttudó ci pur și simplu dacă nu sunt sigur de ceva mă documentez. Iar când a fost momentul eu nu am sărit gardul ca în loc să stau la ore să joc barbut cu prietenii. E foarte simplu. Asta despre tine nu se poate spune. Că tocmai cei cu carențe își permit asemenea manifestări cum faci tu. Cei prea plini de propria persoană cei care prea le știu pe toate și își mai și permit să-și bată joc de alții. Aici se vede diferența de școală. Tu numai crezi că știi ceva. Sper că nu-mi vei răspunde că nu sunt curios de ironiile, de fapt de sarcasmul tău ieftin. Sunt curios dacă știi care este diferențe dintre cele două. Că este.
Vine să falsifice istoria adevărată a Transilvaniei …..cum fac mulți preoți, așa ziși istorici și politicieni iredentiști și xenofobi. Ardud aparține româniei de 106 ani ….. In schimb Ungariei de peste 1000 de ani.
Repet…. Marș ..putinovici
De 1000 de ani? Bravo Magarule , acum 1000 de ani nici nu erați pe harta BOULE
2024-1000 = 1024. Încoronarea primului rege cu coroana primită de la papa Silvestru al Ii-lea și care a avut loc în ziua de Crăciun în anul 1000. Cam atât despre aritmetica ta selectivă. Tu mai bine te-ai ocupa de locurile de înhumare ale strămoșilor începând asta cu Decebal și cu restul. Ar fi lăudabil dacă le-ai găsi. Degeaba cu gargara dacă nu ai ce pune pe masă. Sau te-ai molipsit de la Kozma Adorjan? No bine atunci. Alt prost care are vedenii, halucinații.
Vânzare! Mini aparatul de aer condiționat portabil răcește, hidratează și reîmprospătează. Silențios și portabil, poate fi dus la serviciu sau la plajă, răcește perfect și rapid camera. Preț foarte frumos — https://use.my/arctrum
Site-ul web este dezactivat
Acest site web conține conținut periculos care poate accesa, deteriora sau scurge de la distanță date sensibile de pe un dispozitiv infectat.
Accesul la site este blocat.
A webhely letiltva
Ez a weboldal veszélyes tartalommal rendelkezik, amely távoli hozzáférést biztosíthat egy fertőzött eszközhöz, károsíthatja azt vagy érzékeny adatokat szivárogtathat ki arról.
A weboldalhoz való hozzáférés blokkolva van.
Ma kak in gura la cei doi bozgori care s-e ced destepti!Mars in Asia porcilor!
ia-o mai incet sufocatule
MARȘ rapanosule!