Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

Controale ,,la sânge” în Satu Mare. Bombe pe patru roți descoperite în trafic

Controale la sânge în județul Satu Mare. Bombe pe patru roți au fost descoperite în trafic de polițiști și de reprezentați ai Registrului Auto Român (RAR) Satu Mare.

Ce spune poliția:

La data de 3 septembrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei au desfășurat activități specifice, pe raza localității Căuaș, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor și contravențiilor la regimul rutier, în cadrul acțiunii fiind angrenați și reprezentanți ai Registrului Auto Român Satu Mare, în vederea identificării conducătorilor de autoturisme ale căror vehicule nu corespund din punct de vedere tehnic pentru circulația pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate peste 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 lei și s-a luat măsura retragerii a 8 certificate de înmatriculare, după cum urmează: 4 pentru noxe emanate peste limita maximă admisă, 4 pentru anvelope de alte dimensiuni montate pe autoturisme și 2 pentru folii neomologate.

Astfel de acțiuni vor fi puse în aplicare și pe viitor, pentru a descuraja adoptarea unui comportament rutier neadecvat pe drumurile publice, întrucât conduita unui conducător auto trebuie să rămână una corectă și, totodată, să dovedească respect pentru ordinea și liniștea publică.


Sursa: IPJ Satu Mare

11 comentarii

  1. Cosmin Răspunde

    Cintrialele sunt bune într-adevăr dar drumurile sunt praf . Exemplu DJ 193 la care trebuia sa inceapa dupa ziarul dvs lucrarile de modernizare anul acesta. Coincidența face ca cei de la RAR sa stea pe acel drum si cele adiacente lui .

  2. Vasile Răspunde

    Idee excelenta. Extinsa la nivel national. Ne otravesc astia cu cazane pe roti pe toti.

    • saridon Răspunde

      După tine aste ce crezi că a fost? Tu crezi că se face ceva așa local de capul lor? Apoi ce să spun, au găsit marea neregulă – folie neomologată. Sunt sigur că de apărea tuciurii cu dubeele de SJ plin ochi de fer vechi se dădeau la o parte. Sau poate le făceau chiar pe antemergătorul?

  3. Ecologistul Răspunde

    Curios este ca acele vehicule cu siguranta aveau ITP valabil! Oare care statie ITP a autorizat acele vehicule? De ce nu se verifica pana la capat sau pana la “Sange” ? Au rasarit prin oras numai Stati ITP ? Cine le verifica?

    • ecologist Răspunde

      Vor zice fiecare că de la verificare cine stie ce modificari au facut proprietarii cu masina si de asta nu mai raspund. Este similara acordarea permisului de conducere pe banda rulanta. Ca la unii se vede de la distanta ca sunt cum sunt si cei care le dau permisul nu mai raspund ca au scapat din mana niste idioti. Dau din umeri. Asa si cei cu ITP-ul. Apoi hai sa mai vedem si pe aia ca cine face ITP. Legea junglei.

  4. Mae Răspunde

    La septium trece orce mașini !!!!

  5. Kuki Zsolt Răspunde

    Foarte tare! Felicitări 👏👏👏
    Trebuie continuat cu controlul în fiecare săptămână, pe toate drumurile din județ!

  6. Feri Poker Răspunde

    ”S-a luat măsura retragerii a 8 certificate de înmatriculare, după cum urmează: 4 pentru noxe emanate peste limita maximă admisă, 4 pentru anvelope de alte dimensiuni montate pe autoturisme și 2 pentru folii neomologate”.Total…fix 8 !

  7. altu fără bmw Răspunde

    Subtitlul știtii ar fi că s-a dat o palmă la 💩. Vorba ta, doar 8 ???????? Ați stat măi la un stop 10 minute și gata activitatea pe luna asta?????

  8. no big deal. Răspunde

    totul e sub control!
    în romanistan asta este …………normalul.

  9. Radu Cristescu Răspunde

    De ce nu se controleaza serviceuri neautorizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.